Valeriu-Gheorghita-gov-ro-768x512_510c0.jpg

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) este așteptată să autorizeze vaccinarea anti-COVID a copiilor cu vârste între 12 şi 16 ani.

După ce această procedură va fi îndeplinită, cel mai probabil din iunie, vaccinarea copiilor va putea fi efectuată și în România.

„Este important să avem autorizarea de la Agenţia Europeană a Medicamentului. Posibil ca în următoarea lună să se acorde această autorizare, moment de la care avem deja suficiente doze şi putem începe fără întârziere acest proces de vaccinare folosind logistica actuală, organizarea actuală. Nu văd un impediment în a avea o activitate continuă care să permită şi accesul acestei grupe de vârstă la vaccinare”, a declarat, vineri, dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-covid în România.

sursa: Agerpres


compass bilboard.jpg