pui-de-zimbru_1_a72af.jpg

Simbolul Ţării Moldovei în epoca medivală, a dispărut din sălbăticie de pe pământul românesc la sfârşitul secolului al XVIII-lea, din cauza vânătorii necontrolate. Dar, de câțiva ani, organizațiile de mediu au început să repopuleze pădurile cu zimbri. Iar primul pui s-a născut luna trecută în Munții Carpați după 200 de ani.

Ultimul zimbru din Transilvania a fost omorât în 1790. Până atunci, acest animal era întâlnit peste tot în Carpaţi, atât pe teritoriul Ţărilor Române, cât şi în statele vecine.

Zimbrii inspirau forţă şi independnţă şi erau atât de apreciaţi şi de numeroşi încât au ajuns marcă de stat. Stema Moldovei certifică acest aspect.

În ţara noastră trăiesc, în prezent, peste 100 de zimbri, cu toții aduși din alte țări, aclimatizați în rezervații, după care eliberați.

După câțiva ani de acomodare, turma care populează Munții Carpați are un nou membru. Pe 22 aprilie, o femelă a adus pe lume primul pui de zimbru, în libertate, după 200 de ani.

Citește articolul integral pe click.ro


compass bilboard.jpg