unnamed-1_fd42c.jpg

Peste 77.000 de români au fost vaccinați până acum cu vaccinul AstraZeneca din lotul ABV 2856, pentru care Italia a decis suspendarea temporară din cauza unor morți suspecte. Restul de 4.257 doze din lotul respectiv au fost ”carantinate” și nu vor mai fi administrate până la finalizarea anchetei declanșată la nivel european. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, susține că cei care au primit deja prima doză din lotul ”suspect” nu au de ce să își facă griji.

Italia și alte nouă state europene au decis suspendarea vaccinării cu dozele produse de AstraZeneca după ce au apărut mai multe decese declanșate de formarea unor cheaguri de sânge la persoanele cărora le-au fost administrate doze din lotul ABV2856.

Aseară, autoritățile din România au hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului. Vorbim de 4257 de doze din lotul respectiv, care au fost ”carantinate”, însă până acum au fost administrate peste 77.000 de doze în numeroase zone (lista județelor și alte detalii AICI)

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, medicul Valeriu Gheorghiță, susține că cei care au primit deja vaccinul AstraZeneca din lotul ABV 2856 nu trebuie să intre în panică.

“Evenimentele trombotice presupun apariția cheagurilor de sânge și pot cauza consecințe medicale în funcție de localizarea acelui cheag. Din acest punct de vedere, nu avem o atitudine particulară pentru persoanele vaccinate atât cu dozele din lotul 2856 cât și cu cel din celelalte tipuri de vaccinuri.

Din punct de vedere statistic, ca și în populația generală nevaccinată, există probabilități diferite de apariție a unor evenimente cardiovasculare, neurologice. În România, principala cauză de mortalitate este reprezentă de afecțiunile cardiovasculare.

Din toate aceste motive și având în vedere frecvența acestor evenimente raportate, centralizat la nivel european, nu arată o incidență mai crescută decât se întâmplă în mod obișnuit în rândul populației. Nu este nevoie la acest moment de o conduită particulară pentru aceste persoane deja vaccinate.

Trebuie să nu intrăm în panică. Atunci când apar modificări în starea de sănătate, luăm legătura cu medicul de familie sau serviciul de urgență, însă nu trebuie să intrăm în panică la acest moment pentru că nu este cazul”, a declarat Gheorghiță, la Digi24.


compass bilboard.jpg