medicina-legala-targoviste-femeie-768x515_68395.jpg

Tragedia a avut loc, marți, în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița. O femeie, în vârstă de 53 de ani, s-a aruncat de la etajul IX al unui bloc. Victima a decedat, iar acum polițiștii efectuează cercetări cu privire la cauza care a condus la evenimentul nefericit.

Potrivit primelor date, femeia, în vârstă de 53 de ani, s-ar fi aruncat de la etajul IX al unui bloc din Târgoviște, județul Dâmbovița, însă, momentan, nu se cunoaște motivul pentru care ar fi recurs la un astfel de gest.

În urma impactului cu solul, persoana în cauză a decedat, iar cadavrul a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei.

„Polițiștii efectuează cercetări, urmând să se stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii evenimentului”, a anunțat IPJ Dâmbovița.


compass bilboard.jpg