Monica Anisie: Elevii ar putea scăpa de teze în anul școlar 2020-2021. Schimbările anunțate de ministrul Educației

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, vineri, în cadrul emisiunii “Viitor cu Clasă” de pe stirileprotv.ro, că tezele ar putea fi eliminate în anul școlar 2020-2021, iar olimpiadele s-ar putea desfășura online.

“Vom lua măsurile care se impun în funcție de situația creată, etapă cu etapă. Dacă va fi necesar, vom lua măsuri. Exact cum am făcut și în primăvară, când am luat decizia de a elimina tezele pentru că nu exista posibilitatea de a susține aceste examene”, a explicat Monica Anisie, întrebată dacă tezele ar putea fi eliminate în anul școlar 2020-2021.

La 8 luni de la momentul în care elevii şi profesorii au trecut la școala online din cauza pandemiei de coronavirus, ministrul Educaţiei anunţă un ordin care prevede normele de desfăşurare a orelor online.

Acest ordin prevede reducerea drastică a materiei, renunţarea la anumite capitole de la diferite materii, adaptarea programei pentru predarea digitală, scurtarea orarului pentru elevi astfel încât să nu mai petreacă multe ore în faţa calculatorului, dar şi predarea multidisciplinară.

Potrivit ministrului, profesorii de limba și literatura romană, respectiv de engleză ar putea de exemplu să predea în tandem, pentru ca elevii să nu mai fie nevoiți să stea atât de multe ore în fața calculatorului. 

Citește continuarea pe stirileprotv.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version