compass bilboard.jpg

PTc0ZTg3ODc4ODU3OGIyMTZmYzRmNzA2MDU1YjVkM2Fj.thumb_-1-696x393_0e124.jpg

Copiii cu vârste de 12 ani şi peste ar trebui să poarte masca la fel ca adulţii, pentru a lupta împotriva pandemiei de COVID-19, recomandă Organizaţia Mondială a Sănătăţii, potrivit Agerpres, care citează AFP. OMS are recomandări și pentru celelalte categorii de vârstă.

OMS a reunit un grup multidisciplinar de experţi internaţionali, însărcinat să treacă în revistă datele privind COVID-19 şi transmisia la copii, precum şi cele câteva date disponibile privind utilizarea măştii de către copii. Pe baza acestor informaţii şi a altor factori, precum nevoile psihosociale ale copiilor, precum şi diferitele etape ale dezvoltării lor, autoritatea sanitară mondială a publicat vineri recomandări detaliate pentru copii, în funcţie de vârstă.

OMS „recomandă portul măştii copiilor de 12 ani şi peste în aceleaşi condiţii ca adulţii, în special atunci când nu pot garanta o distanţă de cel puţin un metru faţă de ceilalţi şi dacă transmisia este generalizată în zona respectivă”.

Copiii în vârstă de 5 ani sau mai puţin nu ar trebui să fie obligaţi să poarte mască. „Această indicaţie este bazată pe siguranţa şi interesul global al copilului şi pe capacitatea sa de a utiliza o mască corect cu o asistenţă minimă”, a precizat agenţia ONU.

Citește continuarea pe digi24.ro