Verificări DNA la Jandarmerie. Șeful instituției și-ar fi pontat ore suplimentare în perioada stării de urgență

Verificările au fost confirmate de purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, citat de Mediafax.

În spațiul public apăruseră informații conform cărora Bogdan Enescu, șeful Jandarmeriei, și-ar fi pontat ore suplimentare, în perioada stări de urgență.

Purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Sorin Despina:

„Confirm că există o anchetă în desfăşurare a DNA, care vizează verificarea informaţiilor apărute în spaţiul public. Jandarmeria a pus la dispoziţie toate documentele necesare şi oferă tot sprijinul pentru aflarea adevărului.

Într-adevăr, există ore suplimentare în luna martie, însă acestea au fost determinate de gestionarea situaţiei COVID-19, mai ales că, în acea perioadă, inspectorul general nu a avut adjunct şi a trebuit să gestioneze mai multe activităţi.”

Bogdan Enescu a fost împuternicit inspector general al Jandarmeriei Române în decembrie 2019 şi vine din poziţia de inspector-şef al Jandarmeriei Ilfov, funcţie ocupată din ianuarie 2013. El are 46 de ani, este licenţiat în drept şi are două masterate.

surse: Mediafax și Digi24 foto q-magazine (Bodan Enescu alături de ministrul MAI, Marcel Vela)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Angajat SC Coral Impex SRL efectuează tratamente fitosanitare

Tratamente fitosanitare la arbori, în Brașov, în perioada următoare. Anunțul Coral...

Societatea Coral Impex anunță că, în perioada 28-29 martie, vor fi efectuate tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori în municipiul Brașov „În...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Încep acțiunile de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 20-29 martie,...
coral-impex

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Societatea Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare la arbori pentru combaterea bolilor și dăunătorilor care vor avea loc în perioada următoare, în Brașov. Acțiunea...

La Cocoș deschide al patrulea supermarket, în Brașov

Supermarket La Cocoș, lanțul de magazine născut la Ploiești, se extinde și va deschide al patrulea magazin în Brașov. Anul trecut, supermarket La Cocoș...
algabeth

Piatra Naturală: Fundamentul Sustenabilității în Construcții

Într-o lume aflată în continuă căutare de soluții durabile, piatra naturală se reafirmă ca fiind nu doar cel mai vechi, dar și unul dintre...
parccuri noi brasov

Două noi parcuri vor fi amenajate în Brașov

Primarul Allen Coliban va prezenta Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru parcurile de pe strada Lânii și Cetățuie Unul dintre obiectivele Municipalității este acela de a...
sala de operatii

Spitalul Judeţean Brașov efectuează doar operaţii de urgenţă în următoarea săptămână

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov nu se vor mai efectua intervenţii chirurgicale timp de o săptămână, decât în caz de urgenţe,...
elevi scoala

Brașov: Din acest an, elevii din unitățile de învățământ în care...

La ultima procedură de închiriere a unui spațiu pentru relocarea temporară a activității școlare, primăria a primit două oferte, dintre care una a fost...