compass bilboard.jpg

klaus-iohannis-decret-semnat-legea-carantinarii-izolarii_d6d96.jpg

Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă, 18 iulie, decretul privind promulgarea Legii privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic.

Noua lege privind instituirea măsurilor de carantinare și izolare a fost adoptată, joi, în Senat, după ample dezbateri, și va intra în vigoare marți, 21 iulie.

Actul normativ a fost elaborat după ce Curtea Constituțională a României a decis că, în baza unui ordin de ministru, nicio persoană nu poate fi internată împotriva voinței sale.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Potrivit noii legi, izolarea persoanelor bolnave, dar care nu prezintă simptome, poate fi făcută pentru maximum 48 de ore, măsura putând fi prelungită la recomandarea medicului. În cazul în care o persoană refuză internarea, medicul are obligația de a sesiza Direcția de Sănătate Publică care poate dispune menținerea recomandării sau izolarea pacientului la domiciliu, în cazul în care sunt asigurate toate măsurile pentru ca nicio altă persoană să nu se infecteze.

Actul normativ mai prevede că orice persoană poate contesta în instanță actele dispuse în baza legii carantinării și izolării, cererile de anulare fiind scutite de plata taxei de timbru. Soluționarea contestației are ca termen 15 zile de la sesizarea instanței.

Totodată, actul normativ mai prevede că pot fi carantinate persoanele care sosesc din zone în care riscul epidemiologic este crescut, dar și cele care au intrat în contact cu cel puțin o persoană confirmată cu boala infectocontagioasă.