compass bilboard.jpg

Măști-testare-1024x589-1-696x400_e9218.jpeg

Un test efectuat de jurnaliștii Rise Project arată exact care sunt hibele măștilor achiziționate de Unifarm. Fostul șef al companiei, Adrian Ionel, a fost pus sub acuzare de DNA, după ce a cerut mită pentru achiziționarea acestor măști neconforme.

Măștile supuse testării au fost aduse din Turcia de firma Simonei Ciulavu, condamnată pentru activități de crimă organizată în dosarul “Clanul Sportivilor”.

RISE Project a testat 24 de măști din acest lot, iar rezultatul a sosit joi.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

“Sunt niște jafuri. Rup urechile, adică dor foarte, foarte rău, dacă le ții după ureche. Au un strat mai gros, un singur strat. Nu există trei straturi, așa cum ar fi normal”, spune un medic, cu îngrijorare, citat de RiseProject

Măștile au fost analizate de specialiști din departamentul specializat în război chimic din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Specialiștii militari scriu în raport că aerul trece atât de bine prin măștile turcești, încât filtrează abia jumătate din bacteriile nocive.

În concluzie, laboratorul de testare susține că măștile turcești achiziționate și distribuite prin Unifarm sunt neconforme.