compass bilboard.jpg

aD00NDAmaGFzaD1kNDZiNDg3ZWI5ZDcwYTI5MzBkNTVjYTJjYjY0ZDc2ZA.thumb_b1400.jpg

Un copil de 4 ani a fost luat de viitură, de lângă părinții lui, sâmbătă seară, în satul Valea de Sus, județul Bihor.

Pompieri, salvamontiști și localnici l-au căutat până noaptea, când au fost nevoiți să renunțe din cauza condițiilor meteo. Căutările au fost reluate duminică dimineață.

Tragicul eveniment s-a petrecut sâmbătă seară, în satul Valea de Sus, jud. Bihor. Copilul se afla în mașină, împreună cu părinții săi, când au fost surprinși de viitura formată în urma ieșirii pârâului din matcă, a declarat Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt ISU Crișana, la Digi24. Familia a coborât din mașină, încercând să ajungă într-un loc sigur, moment în care micuțul a fost smuls și luat de ape.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Autoritățile au fost alertate și s-au format echipe de căutare, la care au luat parte pompieri militari, salvamontiști, localnici. Din cauza condițiilor meteo dificile - județul se afla sub cod portocaliu de ploi - căutările au fost întrerupte la ora 1 noaptea și reluate duminică dimineață, la ora 6.30.

Sâmbătă a fost acoperită o zonă de peste 6 kilometri, iar duminică vor fi extinse căutările.

sursa: digi24.ro