Monica Anisie: Liceenii care au febră în ziua BAC-ului pot da examenul în condiții speciale

Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat că absolvenții de liceu pot susține examenul de Bacalaureat în prima sesiune, chiar dacă au febră care nu le permite intrarea în sală. Ei pot da examen în condiții speciale, o procedură valabilă și în anii trecuți.

„Metodologia de Bacalaureat prevede posibilitatea de a susține examenul în condiții speciale. Pentru Evaluarea Națională nu există posibilitatea aceasta. Condiții speciale înseamnă că pot da examenul în spital sau la domiciliu, cu o comisie specială. E o măsură care s-a aplicat și în anii trecuți”, a declarat Minica Anisie vineri seară, la Digi24.

Ea a explicat că părintele trebuie să ceară comisiei județene de Bacalaureat susținerea examenului în condiții speciale, iar comisia județeană face cere la minister, la comisia națională, care o aprobă.

Dacă însă elevul află chiar în ziua examenului că nu poate intra în sală, poate da examenul cu subiectul de rezervă, după încheierea examenului din ziua respectivă, a mai menționat ministrul Educației.

Aproape 150.000 de elevi de liceu vor susține în luna iunie examenul de Bacalaureat și aproape 180.000 de elevi de gimnaziu vor susține Evaluarea Națională, a mai spus Monica Anisie.

sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Angajat SC Coral Impex SRL efectuează tratamente fitosanitare

Tratamente fitosanitare la arbori, în Brașov, în perioada următoare. Anunțul Coral...

Societatea Coral Impex anunță că, în perioada 28-29 martie, vor fi efectuate tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori în municipiul Brașov „În...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Încep acțiunile de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 20-29 martie,...
coral-impex

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Societatea Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare la arbori pentru combaterea bolilor și dăunătorilor care vor avea loc în perioada următoare, în Brașov. Acțiunea...

La Cocoș deschide al patrulea supermarket, în Brașov

Supermarket La Cocoș, lanțul de magazine născut la Ploiești, se extinde și va deschide al patrulea magazin în Brașov. Anul trecut, supermarket La Cocoș...
algabeth

Piatra Naturală: Fundamentul Sustenabilității în Construcții

Într-o lume aflată în continuă căutare de soluții durabile, piatra naturală se reafirmă ca fiind nu doar cel mai vechi, dar și unul dintre...
parccuri noi brasov

Două noi parcuri vor fi amenajate în Brașov

Primarul Allen Coliban va prezenta Consiliului Local indicatorii tehnico-economici pentru parcurile de pe strada Lânii și Cetățuie Unul dintre obiectivele Municipalității este acela de a...
sala de operatii

Spitalul Judeţean Brașov efectuează doar operaţii de urgenţă în următoarea săptămână

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov nu se vor mai efectua intervenţii chirurgicale timp de o săptămână, decât în caz de urgenţe,...
elevi scoala

Brașov: Din acest an, elevii din unitățile de învățământ în care...

La ultima procedură de închiriere a unui spațiu pentru relocarea temporară a activității școlare, primăria a primit două oferte, dintre care una a fost...