Pe perioada stării de alertă, românii sunt obligați să poarte mască de protecție în spații publice închise, inclusiv magazine, la locul de muncă sau transportul în comun.
Potrivit legislației în vigoare, ”se sancționează cu amendă între 500 de lei și 2.500 de lei, în situația în care nu sunt respectate prevederile Ordinului privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă”.
Potrivit libertatea.ro, constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se fac, potrivit prevederilor legale, de către agenții și ofițerii de poliție, subofițerii și ofițerii de jandarmi, polițiștii locali.