Ce înseamnă Starea de Alertă

Autorităților vin cu clarificări asupra Stării de Alertă în care România va intra începând cu data de 15 mai.

Astfel, starea de alertă este prevăzută de OUG nr. 21/2004 şi se referă la punerea de îndată în aplicare a planurilor de acţiuni şi măsuri de prevenire, avertizare a populaţiei, limitare şi înlăturare a consecinţelor situaţiei de urgentă.

În localităţi, starea de alertă o declară primarul, cu aprobarea prefectului. Pentru un judeţ, decizia aparţine prefectului şi trebuie aprobată de ministrul Administraţiei şi Internelor.

Zonele afectate de pandemie, la fel ca cele afectate alteori de inundaţii, incendii sau zăpezi pot fi evacuate şi se pot acorda ajutoare de urgenţă.

Pe timpul stării de alertă, se pot dispune orice măsuri care sunt necesare pentru înlăturarea stării de forţă majoră. Potrivit articolului 4 din OUG nr. 21/2004, pe durata situaţiilor de urgenţă sau a stărilor potenţial generatoare de situaţii de urgenţă se întreprind, în condiţiile legii, după caz, acţiuni şi măsuri pentru:

– avertizarea populaţiei, instituţiilor şi agenţilor economici din zonele de pericol

– declararea stării de alertă în cazul iminenţei ameninţării sau producerii situaţiei de urgenţă

– intervenţia operativă cu forţe şi mijloace special constituite, în funcţie de situaţie, pentru limitarea şi înlăturarea efectelor negative

– acordarea de ajutoare de urgenţă

– instituirea regimului stării de urgenţă, în condiţiile prevăzute de art. 93 din Constituţia României, republicată;

– solicitarea sau acordarea de asistenţă internaţională

– acordarea de despăgubiri persoanelor juridice şi fizice

De asemenea, conform ordonanței, pe timpul stării de alertă se pot dispune, cu respectarea prevederilor art. 53 din Constituţia României, republicată, măsuri pentru restrângerea unor drepturi sau libertăţi fundamentale referitoare, după caz, la libera circulaţie, inviolabilitatea domiciliului, interzicerea muncii forţate, dreptul de proprietate privată ori la protecţia socială a muncii, aflate în strânsă relaţie de cauzalitate cu situaţia produsă şi cu modalităţile specifice de gestionare a acesteia.

Declararea stării de alertă din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă, de evacuare a persoanelor a căror prezentă nu se justifică în cazul situaţiilor de urgenţă la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective.

sursa foto: presasm.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Coral Impex anunță efectuarea de tratamente fitosanitare în Brașov

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU...

Acțiuni de dezinsecție pentru combaterea capușelor anunțate de Coral Impex în...

Societatea Coral Impex anunță începerea unor acțiuni de dezinsecție, în perioada următoare, pe domeniul public din Brașov. Potrivit societății, acestea se vor desfășura în perioada...
stona

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală....

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...
Angajat SC Coral Impex SRL efectuează tratamente fitosanitare

Tratamente fitosanitare la arbori, în Brașov, în perioada următoare. Anunțul Coral...

Societatea Coral Impex anunță că, în perioada 28-29 martie, vor fi efectuate tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori în municipiul Brașov „În...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Încep acțiunile de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 20-29 martie,...
coral-impex

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Societatea Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare la arbori pentru combaterea bolilor și dăunătorilor care vor avea loc în perioada următoare, în Brașov. Acțiunea...

La Cocoș deschide al patrulea supermarket, în Brașov

Supermarket La Cocoș, lanțul de magazine născut la Ploiești, se extinde și va deschide al patrulea magazin în Brașov. Anul trecut, supermarket La Cocoș...
algabeth

Piatra Naturală: Fundamentul Sustenabilității în Construcții

Într-o lume aflată în continuă căutare de soluții durabile, piatra naturală se reafirmă ca fiind nu doar cel mai vechi, dar și unul dintre...