compass bilboard.jpg

mario-iorgulescu_43535.jpg

Procurorii au sesizat luni Tribunalul București cu propunerea de arestare preventivă a lui Mario Iorgulescu, pentru infracțiunile de omor și "conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

Mario Iorgulescu a provocat, în luna septembrie a anului trecut, un accident în urma căruia un tânăr și-a pierdut viața. La acea dată, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspectul Iorgulescu Gino-Mario sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpa și conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Cum însă starea lui Mario Iorgulescu era critică, acestuia nu i s-au putut aduce la cunoștință acuzațiile. Ulterior, suspectul a fost transferat de la Spitalul Universitar de Urgență Elias București, Secția ATI, fiind transportat la o clinică de terapie intensivă din Italia, unde a rămas internat pana la data de 07.10.2019, când a fost externat și preluat de un institut de reabilitare psihiatrică din Italia.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Ulterior, la data de 31.10.2019, a fost internat la o alta clinica din Italia, unde se afla și în prezent, potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

„În continuarea demersurilor de audiere a suspectului și, implicit, de aducere la cunoștință a acuzațiilor, la data de 02.10.2019 a fost emis un ordin european de ancheta în acest sens, activitatea dispusă de Parchetul de pe lângă Tribunalul București fiind finalizată de autoritățile judiciare italiene la data de 23.10.2019.

Prin ordonanța din data de 20.12.2019 a fost pusă în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă și conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substanțe, inculpatul fiind citat pentru aducerea la cunoștință a noii calități procesuale, însă acesta nu s-a prezentat, invocând, prin apărătorii săi, motive de natura medicală, solicitând ca activitățile să fie efectuate tot prin procedura judiciara internațională”, a mai precizat sursa citată, care a menționat că.„prin ordonanța din data de 23.01.2020, a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului Iorgulescu Gino-Mario din infracțiunile de ucidere din culpa și conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe, în infracțiunile de omor și conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substanțe și a fost emis un nou ordin european de anchetă, vizând audierea inculpatului, cu aducerea prealabilă la cunoștință atât a calității de inculpat, cât și a schimbării încadrării juridice, activitate adusă la îndeplinire de autoritățile judiciare italiene la data de 12.02.2020”.

Potrivit comunicatului Parchetului de pe lângă Tribunalul București, procurorii au sesizat, luni, Tribunalul București cu propunerea de arestare preventiva a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau altor substanțe.

Filmul accidentului

Potrivit procurorilor, la data de 08.09.2019, pe fondul unei crize de gelozie și într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l și fiind sub influenta cocainei, intenționând să se deplaseze din sat Gulia, comuna Tărtășești, spre un club din Parcul Herăstrău, din București, inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteza ce depășea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate și a pătruns pe culoarea roșie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecția Șos. Chitilei și str. Teodor Neagoe, moment în care ar fi accelerat până la 162 de km/h. 

Atunci ar fi trecut de un alt vehicul care circula cu viteza redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar.

Totodată, acesta ar fi apăsat la maximum pedala de accelerație și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Audi, condus  de un tânăr, care a decedat pe loc în urma impactului. 

„Facem precizarea ca punerea în mișcare a acțiunii penale față de o persoană este o etapa a procesului penal reglementata de Codul de procedura penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul București.