Românii care se întorc din țări sau regiuni considerate ”zone galbene” din cauza incidenței mari a cazurilor de covid ar putea scăpa de izolarea la domiciliu de 14 zile impuse de autoritățile române.
Măsura ar putea fi înlocuită, potrivit premierului Orban, cu prezentarea unui test cov id negativ.
„Săptămâna aceasta vom analiza evoluțiile din fiecare țară și vom decide măsuri. De asemenea, analizăm posibilitatea de a utiliza și noi modalitatea de testare, adică să înlocuim perioada de carantinare de 14 zile în cazul în care se efectuează un test negativ. Suntem în discuții și în cursul acestei săptămâni vom lua o decizie”, a transmis premierul, potrivit antena3.ro.
