De ce crdincioșii nu pot aprinde la biserică lumânări din comerț: ”nu aduc niciun folos duhovnicesc”

În majoritatea bisericilor ortodoxe din țară, inclusiv în Prahova, preoții le impun credincioșilor să aprindă numai lumânări personalizate de BOR și vândute în locașurile de cult. Motivul? Cele din comerț, mai ieftine ”nu aduc niciun folos duhovnicesc”.

Astfel, după ce anunțul  „Aprinderea lumânărilor de altă proveniență decât cele bisericești nu vă aduce niciun folos duhovnicesc” de la intrarea într-o biserică din Năvodari a devenit viral pe Facebook, reprezentanții BOR au venit cu explicații. 

”E un gest firesc, absolut firesc, pentru că lumânarea este simbolul lui Hristos și nu poate fi procurată decât de la biserica unde are loc cultul, pentru că lumânarea e obiect de cult. Și așa ne plângem că s-au comercializat sărbătorile, acum îl luăm pe Hristos și de la magazin? Și dincolo de asta avem și o lege, 103/92, care spune foarte clar care este regimul lumânărilor în biserică. Deci, nu este nimic imoral, nimic anormal, nimic ilegal. Iar paguba sufletească la care face referire anunțul, chiar asta este, credincioșii au datoria morală și legală să își sprijine biserica lor și prin acea mică lumânare ei fac o mică donație la biserică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului, Eugen Tănăsescu, pentur hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Coral Impex anunță efectuarea de tratamente fitosanitare în Brașov

SC CORAL IMPEX SRL, IN CALITATE DE PRESTATOR DE SERVICII DE DERATIZARE, DEZINSECTIE, DEZINFECTIE, IN BAZA CONTRACTULUI DE PRESTARI SERVICII NR. 207/94518/29.06.2023 INCHEIAT CU...

Acțiuni de dezinsecție pentru combaterea capușelor anunțate de Coral Impex în...

Societatea Coral Impex anunță începerea unor acțiuni de dezinsecție, în perioada următoare, pe domeniul public din Brașov. Potrivit societății, acestea se vor desfășura în perioada...
stona

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală....

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...
Angajat SC Coral Impex SRL efectuează tratamente fitosanitare

Tratamente fitosanitare la arbori, în Brașov, în perioada următoare. Anunțul Coral...

Societatea Coral Impex anunță că, în perioada 28-29 martie, vor fi efectuate tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori în municipiul Brașov „În...
angajat SC Coral Impex SRL deratizare Brasov

Încep acțiunile de deratizare în Brașov. Anunțul Coral Impex

Societatea Coral Impex anunță demararea acțiunilor de deratizare pe domeniul public și privat din municipiul Brașov. Acestea vor avea loc în perioada 20-29 martie,...
coral-impex

Tratamente fitosanitare pentru combaterea bolilor și dăunătorilor la arbori, în Brașov....

Societatea Coral Impex anunță efectuarea unor tratamente fitosanitare la arbori pentru combaterea bolilor și dăunătorilor care vor avea loc în perioada următoare, în Brașov. Acțiunea...

La Cocoș deschide al patrulea supermarket, în Brașov

Supermarket La Cocoș, lanțul de magazine născut la Ploiești, se extinde și va deschide al patrulea magazin în Brașov. Anul trecut, supermarket La Cocoș...
algabeth

Piatra Naturală: Fundamentul Sustenabilității în Construcții

Într-o lume aflată în continuă căutare de soluții durabile, piatra naturală se reafirmă ca fiind nu doar cel mai vechi, dar și unul dintre...