compass bilboard.jpg

aGFzaD01N2U3YzQ3NTE4NTdmZmI1YmE2MmI1MWNlZGEyY2I4OA.thumb_acd46_58c30.jpg

Reprezentanții elevilor din Constanța arată, într-un comunicat de presă că, pentru a ajunge la școala dintr-o comună vecină, zeci de copii din comuna Lipnița sunt nevoiți să se trezească zilnic la ora 4 dimineața și să meargă pe jos 3 kilometri pentru a ajunge în stația de unde sunt preluați în jurul orelor 5.45- 5.55, din cauză că există un număr limitat de curse de transport.

Portrivit AEC, vinovat pentru această situație ar fi Consiliul Județean Constanța, care nu ar fi încheiat contracte cu transportatorii pentru a nu le plăti compensații.

„Astfel, dezinteresul autorităților locale determină elevii să se chinuie zilnic stând treji de la ora 4 dimineața, urmând ca apoi să stea de la ora 8 până în jur de orele 13-14 la liceu, doar pentru ca apoi să se întoarcă acasă obosiți. Acest lucru afectează puternic concentrarea lor, dar și sănătatea. Din păcate, într-o țară unde accesul liber la educație pentru fiecare copil este un principiu existent doar pe hârtie, astfel de situații au devenit o normalitate”, se arată în comunicatul citat.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Sursa: Digi24.ro

Despre autor
Author: Ciprian Pap
Jurnalist din 2007. A fost jurnalist de presă scrisă, TV, dar l-a fascinat online-ul. Din 2008, face parte din echipa Observatorul Prahovean și, din 2009, se ocupă intens de dezvoltare web.
De același autor