compass bilboard.jpg

mama-luizei-melencu-mesaj-emotionant-in-fata-fostilor-colegi-ai-fiicei-sale-nu-veti-mai-avea-parte-de-zambetul-ei-pentru-ca-un-monstru-cu-chip-de-om-a-rapit-o-si-nu-spune-unde-a-dus-o-374920_728b4.jpg

Profesorii încă nu i-au încheiat situația școlară Luizei pe anul trecut. Nici ei nu se îndură, e ca și când ar recunoaște că nu o mai așteaptă. Singurii care nu o mai așteaptă pe Luiza sunt polițiștii și procurorii. Au trecut cinci luni de la dispariția ei, care e cercetată într-un dosar de trafic de persoane, dar Luiza Melencu – Lulu, cum îi spuneau prietenii – nu figurează nici acum ca fiind dată în urmărire internațională pe site-ul Interpol.

 

Familia Luizei a încercat să afle singură cu cine a vorbit ea în ziua dispariției și a cerut companiei de telefonie mobilă listingul pentru numărul ei. Dar cererea le-a fost refuzată, deși abonamentul e pe numele mamei, care-l plătește și acum. Și-l va plăti și luna viitoare, până pe 10 noiembrie, când el o să expire.

Dar listingul lui, pentru a vedea exact de pe ce numere de telefon a fost sunat în 15 și 19 aprilie, bunicul spune că nu s-a gândit să-l ceară. Deși are tot abonament, la aceeași companie, scrie Libertatea.ro.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

De la procurori, rudele Luizei au aflat că printre ultimele apeluri înregistrate pe telefonul fetei ar fi și câteva de pe un număr localizat în Breaza, județul Prahova. Iar anchetatorii au stabilit că erau niște persoane de etnie romă.

 

“Niște țigani, doi bărbați și o femeie. Numărul acela apărea în listing de câteva ori, chiar în perioada când fata a dispărut”, spune Monica Melencu.

Cei de la DIICOT central nu-i permit avocatului care îi reprezintă să consulte probele aflate la dosar, iar singurii care țin legătura cu familia Luizei sunt polițiștii de la BCCO Craiova.

Luiza nu figurează nici acum ca fiind dată în urmărire internațională pe site-ul Interpol.

 

citește mai multe pe Libertatea.ro

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook


 

KHS-2019-Banner-300x600_e2174.gif