Testul Covid-19 devine obligatoriu și pentru turiștii care merg cu avionul în Grecia

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat că inclusiv turiștii români care merg cu avionul în Republica Elenă sunt obligați să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu Covid-19.

Măsura se aplică începând cu data de 28 iulie. Astfel, turiștii români care călătoresc în Grecia cu avionul trebuie să prezinte un test molecular negativ pentru Covid, prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul țării.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

„Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului COVID-19 nu exclude procedura testării aleatorii și nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form și prezentarea codului QR. În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie și care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testați la sosire pe aeroporturile din Grecia”, a precizat MAE.

Condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate”, a susținut Ministerul Afacerilor Externe, care reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088.

Citește și: Românii care merg cu mașina în Grecia trebuie să prezinte test negativ covid. Ce se întâmplă dacă aleg călătoria cu avionul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Exit mobile version