compass bilboard.jpg

thumb_b_x-lucruri-pe-care-probabil-nu-le-stiai-despre-corina-chiriac_60_062a1.jpg

În urmă cu 40 de ani, „Eu sunt Corina”, un spectacol de televiziune produs de regretatul Tudor Vornicu, alături de echipa sa, devenea show-ul care aducea culoare în casele românilor.

 

Vedeta spectacolului, filmat în Studiul 1 al Televiziunii Române, era Corina Chiriac, iar invitat special, Gheorghe Zamfir, artist care în 1979 deja cunoscuse faima internaţională. Ca o surpriză, „Eu sunt Corina” este singura înregistrare în care publicul îl vede pe maestrul Gheorghe Zamfir cu o improvizaţie vocală de excepţie, pe lângă nai şi acordeon.

În același an, la Festivalul Internațional al filmelor de televiziune de la Montreux, „Eu sunt Corina” obţinea premiul special al juriului. 

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

Sâmbătă, 24 august, Televiziunea Română va aniversa momentul pe scena „Cerbului de Aur”, cu un spectacol susţinut de îndrăgita artistă Corina Chiriac, solistă care a rămas o favorită a publicului de muzică ușoară din anii '70 şi până în prezent.

 

„Mă bucur din suflet că am fost invitată din nou pe scena importantului Festival și Concurs internaţional de muzică ușoară «Cerbul de Aur». Alături de Luminiţa Dobrescu şi Angela Similea, sunt fericita deţinătoare a unui premiu la una dintre primele ediţii ale Festivalului. E adevărat, este doar un premiu 3, dar eu cred că am prins Cerbul Fermecat, pentru că, iată, cu ocazia recitalului din acest an, sărbătoresc în avans 50 de ani de carieră de-a lungul cărora premiul-Cerb câştigat în 1971 mi-a ţinut o fericită companie”, spune Corina Chiriac. 

„Cerbul de Aur” 2019 va fi o ediţie completă, pentru toate gusturile. Cei 12 artişti din concurs vor performa în prima şi a doua zi a Festivalului, joi şi vineri, 22 şi 23 august, pentru ca sâmbătă să aflăm câştigătorii premiilor în valoare totală de 55 de mii de euro.

Evenimentul va fi transmis în direct şi în exclusivitate de Televiziunea Română, în perioada 22-25 august.

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook