compass bilboard.jpg

nunta-vedete-eveniment-368895_c9e26.jpg

Sâmbătă, 10 august, a fost o zi specială pentru Andreea Bălan. Vedeta a făcut cununia civilă și oficial a devenit soția lui George Burcea. 

 

Evenimentul nu a fost unul grandios, alături de cei doi miri au fost membri ai familiei, dar și prietenii foarte apropiați și nu în ultimul rând, nașii Monica Davidescu și Aurelian Temișan. 

Pentru unii membrii ai familiei vedetei însă, emoțiile nu au fost de natură pozitivă, tatăl acesteia, Săndel Bălan, nefiind invitat la eveniment, gest care l-a întristat profund.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

Surse apropiate familiei vedetei au declarat pentru Click! că tatăl Andreei Bălan, Săndel Bălan, și-ar fi dorit din tot sufletul să îi fie alături fiicei lui în aceste clipe emoționante, însă nu a fost invitat la cununia civilă a artistei. 

 

Aceleași surse au declarat pentru Click! că Săndel Bălan își pregătise un costum special pentru marele eveniment și spera să fie invitat la cununie, însă în ziua cea mare în care fiica lui se căsătorea civil, el era la Ploiești, singur în casă, aflând de pe Facebook detaliile legate cu privire la eveniment. Soția lui, mama Andreei, a fost însă invitată, cele două ținând ascuns de el data cununiei civile. 

Nu se cunosct exact motivele care au determinat-o pe Andreea Bălan să nu își invite tatăl la cununia ei civilă, însă se pare că disensiunile dintre ei nu s-au rezolvat. 

nunta-vedete-eveniment-368895_74317.jpg

 

nunta-vedete-eveniment-368894_37f08.jpg

-368893_febc4.jpg

-368891_e7b48.jpg

 

andreea-balan-nunta2_602a4.jpg

andreea-nunta2_c91c7.jpg

sursa text si foto Click.ro, b1.ro

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook