Un bărbat în vârstă de 23 de ani din județul Teleorman, cu discernământ stabilit medical ca „scăzut” din cauza unor tulburări psihice diagnosticate de specialiști, este primul român condamnat la închisoare cu executare pentru incitare la ură și discriminare și afișare de simboluri fasciste pe rețele online de socializare.
El a primit o pedeapsă de 4 ani de detenție pentru mai multe postări rasiste și misogine pe Facebook din 2015, de când avea 18 ani și era în clasa a XI-a de liceu, după un proces care a durat mai mult de 3 ani și jumătate.
Pedeapsa este cea maximă prevăzută de lege pentru aceste infracțiuni. Decizia instanței, a cărei motivare a fost redactată în ultima parte a lunii trecute, nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Sentința de condamnare la închisoare cu executare este o premieră în România, unde spețele de acest tip cercetate de procurori nici nu ajung de obicei în instanță.
Citește articolul integral pe profit.ro