Un vaccin anti-covid-19 va fi gata în toamnă. Englezii vor avea primii acces la el

Opt potențiale vaccinuri împotriva Covid-19 sunt în studii clinice și sunt testate pe oameni, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății. Dintre cel 8, cel produs de Universitatea Oxford ar putea fi gata la toamnă.

În Marea Britanie, guvernul finanțează două proiecte pentru obținerea unor vaccinuri împotriva SarsCov-2, dezvoltate, pe de o parte, de Universitatea Oxford și, de cealaltă parte, de Colegiul Imperial din Londra.

Alok Sharma, Ministrul Mediului de Afaceri: ”Primul test clinic al vaccinului din Oxford evoluează bine, participanții din prima fază primind dozele lor de vaccin conform programului, la începutul săptămânii (trecute). Acum, ei sunt monitorizați îndeaproape de către echipa de testare clinică. Imperial College înregistrează progrese semnificative și urmează să treacă la testele clinice până la mijlocul lui iunie, cu teste mai extinse planificate pentru începutul lui octombrie”.

Guvernul britanic a investit nu mai puțin de 130 de milioane de lire sterline în cercetare.

Alok Sharma, Ministrul Mediului de Afaceri: ”Pot confirma că, prin sprijin guvernamental, Universitatea Oxford a finalizat un acord internațional de licențiere. Va acționa pentru a produce 30 de milioane de doze până în septembrie pentru Marea Britanie și, ca parte a acordului, să producă peste 100 de milioane de doze în total. Marea Britanie va fi prima care va avea acces la vaccin”, conform Stirileprotv.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version