Un bărbat din Statele Unite a pus la cale o înșelătorie pentru cei convinși că tehnologia 5G este periculoasă și îi poate îmbolnăvi, conform Europafm.
Un val de atacuri a vizat antene de comunicații 5G din Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Cipru, Belgia, din cauza răspândirii unor teorii ale conspirației pe rețelele de socializare.
Unii cred chiar că aceste antene răspândesc coronavirusul, nu pentru că ar avea studii tehnice sau medicale, ci pentru că au citit undeva, pe net.
Americanul care s-a gândit să profite de aceste teorii a înființat un site de comerț electronic pe care a vândut o așa-zisă alifie anti-5G cu 20 de dolari bucata. A găsit 25.000 de naivi care să îi aducă vânzări de jumătate de milion de dolari.
A fost prins de autorități, care i-au închis site-ul și l-au acuzat de escrocherie. Analizele au arătat că alifia era un amestec de vaselină și loțiune solară.
