Focar de COVID în Thassos. În plin sezon de vacanțe masca de protecție revine în Grecia

În insula Thassos a fost înregistrată în ultima perioadă o creștere alarmantă a numărului de cazuri de infectare cu COVID.

Din această cauză, chiar dacă legea nu prevede acest lucru, directorul Centrului de Sănătate din Prinos, Thomas Angelopoulos, a transmis turiștilor şi localnicilor, printr-o postare pe Facebook, să poarte masca de protecţie în locurile aglomerate.

Potrivit presei elene, „cea mai mare parte a turiștilor străini din Thassos sunt români, urmați de alți turiști din balcani, dar și germani, britanici, polonezi, scandinavi, lituanieni, cehi și slovaci. În luna august sunt așteptați italienii, precum și mai mulți greci, care obișnuiesc să plece în vacanțe în luna respectivă”.

Thassos este o destinație de vacanță preferată de români deoarece se află la doar 620 de kilometri de București.

În această perioadă, gradul de ocupare al unităților de cazare de pe insulă este de aproximativ 90%, iar cei mai mulți dintre turiști sunt români.

Din cauza unui focar mare de incidente Covid-19 pe insulă, deși nu este obligatoriu, se recomandă purtarea măștii în toate locurile aglomerate. Să fim atenți pentru că virusul este aici și pândește.

Thassos se îneacă în turiști, traficul este foarte bun de la jumătatea lunii iunie, cu rate foarte bune de ocupare a hotelurilor”, a declarat Paris Paraschoudis, președintele uniunii hotelierilor din insulă, citat de Thess Economy.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version