Vaccinurile anti-COVID sunt eficiente și în cazul noii variante de coronavirus, asigură ministrul german al sănătății

Experţii Uniunii Europene au ajuns la concluzia că vaccinurile împotriva COVID-19 concepute până în prezent sunt eficace şi împotriva noii variante a coronavirusului SARS-CoV-2, o mutație ce a fost descoperită inițial în Marea Britanie, a declarat duminică ministrul german al sănătăţii, Jens Spahn, relatează Agerpres.

„Conform a tot ceea ce ştim la ora actuală şi în urma discuţiilor care au avut loc între experţii autorităţilor europene, noua tulpină nu are impact asupra vaccinurilor, care rămân, toate, la fel de eficiente, ceea ce ar fi o veste foarte bună”, a spus ministrul Jens Spahn, citat de AFP.

Discuţiile la care el a făcut referire s-au desfăşurat duminică în cadrul unei reuniuni la nivel de experţi a statelor UE, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Sănătăţii.

Nu există indicii că noua tulpină a coronavirusului SARS-CoV-2 ar fi mai letală decât cele precedente, însă ea este mai contagioasă. Câteva cazuri sporadice au fost deja confirmate și în afara Marii Britanii.

Citește continuarea pe digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
Exit mobile version