Germania a înregistrat un record de infectări cu noul coronavirus

Totalul cazurilor confirmate de infectare cu noul coronavirus a crescut în Germania cu 16.774, cel mai mare număr înregistrat într-o zi de la începutul epidemiei aici, a anunţat Robert Koch Institute, joi.

Totodată, India a devenit a doua ţară care a depăşit pragul de opt milioane de contaminări, potrivit The Guardian.

Totalul cazurilor în Germania este de aproximativ 487.000, potrivit datelor Johns Hopkins University, iar bilanţul deceselor asociate SARS-CoV-2 a ajuns la 10.272, transmite News.ro.

Cel mai mare număr de infecţii înregistrat până acum în Germania a fost de 14.964.

India este a doua ţară din lume cea mai afectată de Covid-19, cu peste 8,04 milioane de cazuri. Joi, autorităţile au anunţat 49.881 de noi contaminări.

Ministerul Sănătăţii a raportat şi 517 decese asociate, astfel că bilanţul a ajuns la 120.527.

Statele Unite rămâne ţara cu cele mai multe cazuri, peste 8,8 milioane, iar Brazilia ocupă locul al treilea, cu mai mult de 5,4 milioane.

În Europa, Franţa şi Spania au depăşit de câteva zile pragul de 1 milion de contaminări.

Franţa, cu 1, 28 milioane de infecţii, va intra de vineri din nou în carantină, în încercarea de a opri răspândirea noului coronavirus, iar în Spania (1,13 milioane de infecţii), unde Executivul a prelungit starea de urgenţă până în primăvara anului viitor, mai multe regiuni au instaurat carantină.

La nivel mondial, de la descoperirea noului coronavirus, la finalul anului trecut, în Wuhan (China), au fost înregistrate aproximativ 44,5 milioane de cazuri de infectare şi peste 1,17 milioane de decese asociate, potrivit datelor Johns Hopkins University.

sursa: stirileprotv.ro

sursa foto: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version