114233503_97e42f3c-f8c0-4d76-bf37-b3eb707647fe_99ff4.jpg

Statele Unite și mai multe guverne europene au cerut eliberarea din închisoare a politicianului rus Alexei Navalnîi.

Navalnîi, politician în vârstă de 44 de ani, critic a lui Putin, a fost reținut de poliția rusă duminică, 17 ianuarie, imediat ce a coborât din avionul care îl aducea din Germania. Acesta se întorcea în Rusia, la cinci luni după ce a fost ținta unui un atac al autorităților ruse, prin care s-a urmărit uciderea lui.

Autoritățile îl acuză de încălcarea condițiilor impuse după o condamnare pentru delapidare, pentru care a primit o pedeapsă cu suspendare. Reacționând la arestarea sa, SUA și mai multe state europene printre care și Italia și Franța, au cerut eliberarea lui Navalnîi.

Secretarul de stat al SUA, Mike Pompeo, a declarat că autoritățile ruse încearcă, prin aceste metode, să reducă la tăcere criticii Kremlinului. „Liderii politici încrezători nu se tem de vocile concurente și nici nu comit violență sau nu rețin în mod nedrept opozanții politici”, a spus acesta, solicitând „eliberarea imediată și necondiționată” a lui Navalnîi.

Sursa text si foto BBC


compass bilboard.jpg