compass bilboard.jpg

Santorini_55b84.jpeg

Mai mulți turiști români au fost depistați cu COVID în insulele Creta și Santorini. Ministerul Afacerilor Externe a emis un comunicat prin care informează aceștia au fost transferați în unitatea hotelieră în care își vor efectua carantina, împreună cu membrii de familie, tot cetățeni români.

Comunicatul MAE:

În continuarea informațiilor privind situația turiștilor români aflați în Republica Elenă, Ministerul Afacerilor Externe precizează Ambasada României la Atena a fost notificată cu privire la doi cetățeni români aflați în Insula Creta și care au fost confirmați pozitiv pentru infecția cu COVID-19 în urma testului efectuat la intrarea pe teritoriul Republicii Elene.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Aceștia au fost transferați în unitatea hotelieră în care își vor efectua carantina, împreună cu membrii de familie, tot cetățeni români.

De asemenea, misiunea diplomatică a fost notificată cu privire la un cetățean român aflat în insula Santorini, confirmat pozitiv pentru infecția cu COVID-19 în urma testării la intrarea în Grecia.

Cu privire la condițiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, MAE reamintește că, începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, pe lângă formularul electronic, respectiv codul QR, cetățenii români trebuie să prezinte la intrarea pe teritoriul Greciei prin punctul de frontieră de la Kulata-Promachonas și testul molecular negativ pentru infecția cu COVID-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și seria și numărul cărții de identitate sau ale pașaportului persoanei respective.

De asemenea, conform informațiilor comunicate în mod public de către autoritățile elene pe site-ul https://travel.gov.gr, MAE subliniază că formularul electronic (Passenger Locator Form) poate fi completat inclusiv în cursul zilei anterioare intrării pe teritoriul Greciei.

În ceea ce privește situația din punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, potrivit informațiilor comunicate de reprezentanții Ambasadei României la Sofia și Consulatului General al României la Salonic, aflați la fața locului, coloana de autovehicule aflată în așteptare pentru accesul în punctul de frontieră se întinde, la acest moment, pe o lungime de 1,5 km, timpul de așteptare fiind de aproximativ 1 oră. Accesul autoturismelor se realizează pe două benzi.

Ministerul Afacerilor Externe continuă să urmărească evoluțiile cu privire la tranzitul cetățenilor români prin punctul de frontieră de la Kulata – Promachonas și continuă dialogul cu autoritățile elene pentru identificarea de soluții necesare reducerii timpului de așteptare și prevenirii unor noi aglomerații în perioada următoare.

De asemenea, Ministerul Afacerilor Externe menționează că autoritățile elene competente pot modifica fără preaviz condițiile de intrare pe teritoriul național, în funcție de numărul de noi cazuri de COVID-19 ce vor fi înregistrate pe parcurs.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena 00302106774035 și Consulatului General al României de la Salonic 00302310340088, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă 00306978996222 și al Consulatului General al României de la Salonic 00306946049076.Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet:  https://www.mae.ro/node/51914http://atena.mae.rohttp://salonic.mae.rohttps://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro și www.mae.ro.