compass bilboard.jpg

grecia-696x414_d5376.jpg

În contextul creșterii îmbolnăvirilor covid nu doar în România, ci și în alte state, situația restricțiilor de călătorie se poate schimba de la o zi la alta, mai ales în Europa.

Există însă o sursă de informare sigură prin care poți să verifici în timp real dacă țara în care călătorești impune restricții.

De exemplu, Olanda a anunțat joi că începând din 9 iulie, românii care sosesc în țară trebuie să se autoizoleze 14 zile.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Astfel, pentru o bună informare, sfatul comisarului Adina Vălean este să consultați site-ul RE-open EU, care are și variantă în limba română. Aici puteți găsi informații despre situația dintr-o posibilă destinație pe care o alegeți, dacă este vorba despre o țară membră a Uniunii Europene, plus Elveția și Norvegia, țări care fac parte din Spațiul Schengen.

De asemenea, puteți consulta aici lista pusă la dispoziție de MAE cu toate țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit digi24.ro.

Reamintim că românii nu pot intra în țări precum Norvegia, Finlanda și Malta, iar în Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia vor intra 14 zile în izolare sau carantină.

În Danemarca nu pot intra decât românii care dovedesc că au cazare pentru cel puțin șase zile, iar Marea Britanie a decis ca cetățenii care vin din România după 10 iulie să se autoizoleze două săptămâni.

Potrivit statisticilor medicale, România este pe locul patru în topul țărilor ”roșii”, cu o rată de infectare peste media europeană, după Suedia, Portugalia și Luxemburg.