compass bilboard.jpg

dentist-copil_a030e.jpg

Copilul de 4 ani, din Argeș, care a intrat în comă în urma unei anestezii făcută la o clinică stmatologică din Piteşti nu mai are activitate cerebrală şi respiră doar susţinut de aparate, potrivit reprezentanților Spitalului „Grigore Alexandrescu” din Capitală.

„S-a efectuat, în prezenţa părinţilor, electroencefalograma, care a arătat lipsa activităţii cerebrale”, potrivit unui comunicat al Spitalului „Grigore Alexandrescu”.

Miercuri dimineață, starea copilului era foarte gravă, după ce s-a înrăutățit peste noapte. Medicii spun că starea copilului este extrem de gravă, are insuficiență multiplă de organe și depun eforturi mari pentru a-l menține în viață.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Copilul a ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, după ce în urmă cu două zile a mers la dentist și i s-a făcut anestezie generală.

La solicitarea Ministerului Sănătăţii inspectorii DSP au început să facă verificări la clinica respectivă, pentru a vedea dacă s-au respectat protocoalele medicale. Ei au aflat că medicii de aici nu aveau voie să facă anestezie totală pentru că în autorizaţia de funcţionare nu reiese faptul că acest cabinet are o secţie de ATI. Inspectorii DSP au amendat clinica cu 20.000 de lei.

Citește continuarea pe digi24.ro

sursa foto: captură youtube.com