compass bilboard.jpg

 

FRONT_aae74.jpgȘi-au dat jos costumele de protecție, au coborât și „garda“ de duri ai șoselelor și au oferit unei comunități întregi o adevărată lecție de omenie. De aproape doi ani, câțiva motocicliști din Câmpina s-au transformat în timpul lor liber în „calfe“ și „zidari“ și au împlinit, în varianta lor, un vis „la cheie“ pentru o familie din Comarnic a cărei casă a ars în decembrie 2016.

În viața de zi cu zi , pe Radu, Rareș, Piycka, Neamtzu, Mădă, Manu, Edi, Cristian, Cătălin, Bogdan, Seba, Ștefi, Terry, Ciprian îi întâlnim în domeniul vânzărilor, în IT, în cabinete de psihologie, în diverse domenii ale ingineriei etc. În timpul liber, când se întâlnesc, aceștia sunt Happy Street Brotherhood MF (HSB MF). Un grup de prieteni, iubitori ai motoarelor care, în ciuda prejudecăților de care se lovesc zi de zi, demonstrează că în spatele pasiunilor lor stau ascunse niște caractere și suflete demne de toată aprecierea. Chiar dacă nu este membru HSB MF, Teo Delaport, un tânăr antreprenor câmpinean, le este prieten și solidar acțiunilor deosebite pe care le întreprind acești „fioroși“ ai șoselelor.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

- parte dintre membrii HSB MF -baieti_d2d44.jpg

 

S-a întâmplat și în urmă cu aproape doi ani când motocicliștii câmpineni au decis să fie parteneri ai unei campanii derulate de grupul de voluntariat „Pentru Tine!” și au ajuns la familia Radea din Comarnic. Le-au găsit aici, pe Maria Radea, o tânără bunică de vreo 43 de ani la acea vreme, pe Cristina, fiica acesteia, abia trecută de 20 de ani și pe Maria de vreo 4-5 anișori. Toate trei locuiau într-o încăpere de nici zece metri pătrați, iar lângă ele se vedea începutul unei noi case. Cea veche le-a ars în 2016, în pragul Sărbătorilor de iarnă. Camera le-a fost cedată celor trei de Andrei Radea, fratele Mariei.

Treburile cu noua construcție s-au mișcat greoi. Lipsa banilor, a mâinii de lucru, dar și a timpului adecvat pentru astfel de lucrări au fost piedici majore pentru familia greu încercată. Între timp, Andrei a plecat să lucreze, sporadic, în străinătate pentru a completa fondurile necesare.

Un sprijin nesperat

 

Dar, am spus-o și, probabil, o voi repeta de nenumărate ori în materialele mele: Dumnezeu lucrează prin mâinile oamenilor, iar în cazul familiei Radea, impulsul și ajutorul major au venit de unde nu s-ar fi așteptat în vecii-vecilor. De la câțiva motocicliști care au ajuns aici pentru a distribui niște donații, iar când au aflat povestea, au decis încă din acel moment că pot și vor să facă mai mult în acest caz. Și-au adunat tot ce aveau la ei, atunci, prin buzunare. Banii de țigări, de pâine, de cumpărături etc. s-au transformat în prima lor chetă. Totodată, le-au promis celor greu încercați că vor rezolva și cu mâna de lucru și vor veni în weekend-uri la turnat betoane și zidit.

comarnic_1_78154.jpg

Zis și făcut! Au urmat săptămâni în care câțiva dintre acești băieți, în frunte cu Radu Ionescu au bătut din ușă-n ușă în căutare de sponsorizări fie cu bani, fie cu materiale de construcție, iar sâmbăta mergeau pe șantierul de la Comarnic. Au organizat și licitații, oferind o plimbare cu motoarele lor celor care au donat pentru acest caz.

 

S-au bucurat când au văzut cum lucrurile capătă noi și noi forme de la o săptămână la alta, cum Maria, fratele acesteia, Andrei, și Cristina nu-i așteaptă pe ei pentru a mai zidi un BCA sau pentru a monta o fereastră. Au primit cu tot sufletul, dar și cu toată responsabilitatea fiecare mână de ajutor.

Oamenii își amintesc cu emoție și acum de prima lor „piatră de temelie“, pusă de niște copii care la acea vreme erau în clasa a IV-a. Încurajați de învățătoarea lor, Alina Bârsan, elevii de la Școala „B.P. Hasdeu“ din Câmpina au apelat la pușculița lor, au vândut părinților și prietenilor tot felul de obiecte confecționate de ei și din fondurile adunate au cumpărat BCA-uri…cam pentru o cameră.

Cazul a fost prezentat și în cadrul Cercului de Donatori Ploiești, acolo unde s-au mai adunat niște fonduri, însă ajutorul major a venit de la grupul de motocicliști.

Din nou, ACASĂ!

Iar la aproape doi ani de când „rebelii” din trafic și-au „turat“ motoarele sufletești și au început „antrenamentele” pe șantierul de la Comarnic, familia Radea are un vis împlinit. Atât cele trei, cât și Andrei Radea au, din nou, unde merge ACASĂ.

radu_ionescu_839ad.jpg

„Visele pot deveni realitate!!! Pentru toți cei care au spus nu se poate, că este greu, vă spun că am reușit. Acum doi ani ne-am alăturat visului familiei Radea. Azi suntem aproape de final. Felicitări familiei Radea pentru determinare și pentru lecția de viață oferită. Mulțumesc familiei HSB MF, Teodor si Ozon Smart , Cristi si Liliana , prietenilor ( Muppets, Irina, Răzvan si Five to go Câmpina, Alexandru, iar dacă am sărit vreunul să nu fie cu supărare) pentru ajutorul acordat. Sunteți cei mai tari!”, a scris Radu Ionescu (foto), pe pagina sa de facebook.

La rândul lor, cei care au trecut prin foc, la propriu, încă au impresia că totul este ireal. Parcă și ajutorul le-a venit asemenea flăcărilor: când și de unde nu se așteptau. Și totul s-a întâmplat atât de repede…

„Sprijinul motocicliștilor fost ca un dar ceresc, ceva ieșit din comun. Nu am cuvinte se le mulțumesc! Cât despre Radu, coordonatorul băieților de la HSB MF, este un om minunat. El a fost cel care ne-a tot spus că într-un an ne mutăm în casa nouă și așa a fost! Când l-am auzit, la început, nu am crezut o clipă că se poate, dar implicarea lui, a băieților, a lui Teo, imposibilul a devenit posibil. A fost o cumpănă a vieții noastre peste care am trecut și le mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături“, ne-a mărturisit Andrei, extrem de emoționat de schimbările radicale ale vieții.

Povestea merge mai departe

Din lecția dură oferită de viață, membrii familiei Radea au învățat cât de important este ajutorul primit. La rândul lor, odată ieșiți la liman, oamenii ne oferă propria lor lecție de omenie. Se implică și cu materiale de construcție, dar și cu mâna de lucru, alături de motocicliștii de la HSB MF în realizarea unei băi pentru familia Mariei Pădure, o copilă de 10 ani, din Nistorești, care trăiește într-un scaun rulant și care are mai multe diagnostice și operații decât anii de viață!

Sursa foto: arhiva personală Andrei Radea și facebook Radu Ionescu

60814850_2104339013028413_1147240096097894400_n_45ea6.jpg

64327702_357839171584725_9083102717114580992_n_863a3.jpg64233616_621603841690872_6920086895414214656_n_e3bb0.jpg

64535304_454625735363283_2610384013298237440_n_c8793.jpg

casa_in_prezent_e61a9.jpg

casa_in_prezent2_84ba0.jpg 

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Despre autor
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale