compass bilboard.jpg

20190522_110909_2524f.jpgAm urmat recomandarea de a vizita satul Arbanasi, situat la patru kilometri de Veliko Târnovo. Un loc cum multe sunt la noi, dar fie nu sunt promovate, fie sunt părăsite și de lume, și de interes.

 

O linie arhitecturală respectată, ulițe pietruite, edificii vechi restaurate și transformate în muzee, terase și restaurante integrate în tot acest peisaj, verdeață cât cuprinde. Toate sunt o reală dovadă cât de frumoasă este simplitatea, cât de mult atrag autenticitatea și poveștile de altădată, cât de multe se pot face chiar și din „piatră seacă" atunci când există dorință și un strop de viziune.

Arbanasi este un sat situat pe un platou înalt, între orașele Veliko Târnovo și Gorna Oreahovița. Pentru cei care iubesc panoramele, locul este ideal pentru a arunca o privire de ansamblu asupra vechii capitale celui de-al Doilea Imperiu Bulgar.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

20190522_104500_6be22.jpg

 

Dar până să ajungem la locul de belvedere, Arbanasi cucerește prin imaginea îngrijită, unde vechiul se îmbină cu noul, păstrând însă o notă unitară. Ulițele pietruite, gardurile înalte, tot din piatră, acoperite cu țiglă, casele impunătoare, văruite cu alb și ridicate pe structuri de piatră și lemn te poartă într-un film în care acțiunea se întâmplă undeva prin secolele XVII-XVIII. Din aceste secole dăinuiesc și cele mai multe dintre edificiile restaurate și transformate în muzee.

Locuri pline de cultură

Satul găzduiește șapte biserici, dar și mai multe case boierești care au fost reședințele unor boieri importanți pentru istoria și dezvoltarea locurilor.
Și mai atrage ceva în acest sat. Natura! Una bogată, una aparent neîngrijită, dar care colorează într-un mod cu totul aparte acest ținut.

Pentru unii, ținutul este nou. De altfel, sunt și zvonuri care susțin că satul este o „invenție“ turistică, fiind construit în ultimii ani și îmbrăcat în povești din alte timpuri pentru a „vinde“ mai bine. Case care au fost construite în ultimii ani sunt multe. Structurile noi se văd, însă natura, copacii din curțile și grădinile acestor oameni sunt dovada că lucrurile și satul își au vârsta lor.

 

Pentru cei care vor să ia contact cu religia, arta, care vor să călătorească în timp și să vadă cum își duceau viața locuitorii ținutului în urmă cu trei-patru secole au la dispoziție o ofertă bogată.

Biserica „Nașterii Domnului” situată în partea de sud-vest a satului Arbanasi este una dintre opririle importante pentru cei care calcă pe acest ținut. Impunătoare prin întinderea sa, dar și prin forma în care a fost realizată, acest lăcaș face parte dintr-un complex care este reședința în care a fost efectuat de managementul celei mai mari mitropolii din peninsula Balcani – Târnovo.

Biserica_Nasterii_Domnului_2_315af.jpg

 

Absida se ridică la jumătatea fațadei estice și are o acoperire independentă. În conformitate cu planul, biserica este formată din altar, naos și pronaos situat pe axa de est-vest, „Sf. Ioan Botezătorul” din nord, combinate cu o galerie în formă de L de la nord și vest.

Pictura veche, care, pe alocuri, nu a trecut testul timpului rămâne punctul de atracție al lăcașului de cult.

Intrarea pentru o familie formată din doi adulți și doi copii costă șase leva, iar fotografierea interiorului este interzisă. Am reușit să imortalizăm cu telefonul câteva imagini din interiorul edificiului a cărei începuturi sunt consemnate încă din secolul al XV-lea.

Alte câteva zeci de minute le-am petrecut vizitând Casa Konstanțaliev (secolul al XVIII-lea). Șase leva ne-a costat intrarea și aici. Nu am avut ghid, însă fiecare încăpere era prevăzută cu o descriere în cinci limbi, inclusiv Română.

Casa_Konstanțaliev_4_bbda8.jpg

Muzeul este o prezentare complexă a vieții secolelor trecute. Dincolo de arhitectura imobilului, găsești influența popoarelor care au marcat istoria locurilor. Găsești divanul turcesc, precum și costumele și accesoriile aduse din Fanar. De la camera servitorilor, până la cea a copilului, totul este păstrat în nota autentică. Paturile, obiectele de uz casnic, costumele tradiționale atât ale servitorilor, cât și boierilor fac o punte de legătură între epoci. Multe dintre imaginile pe care le vom vedea în aceste imobile le știm sau le regăsim în vechile conace boierești de la noi.

Pauză de masă și de cumpărături

Părăsim „vechiul“ și ne îndreptăm atenția spre ceea ce este nou în acest sat. Restaurantele, terasele sunt îmbrăcate în aceeași „haină“ arhitecturală. Dacă nu ți-ai pregătit sandvișuri și vrei să te bucuri de un prânz cald, o masă pentru doi adulți și doi copii variază între 25 și 40 de leva. Dacă pentru cei mici am mers pe varianta supei de pui, pentru noi am optat pentru Tarator și Sach (mâncare tradițională bulgărească din legume și carne, pregătită într-o tigaie de lut. În același vas este adusă și clienților).

Ne-am dorit să plecăm și cu ceva suveniruri de aici. Există atât tarabe, cât și diverse magazine, dispuse în zone diferite ale satului. De la broderiile tradiționale, picturile pe sticlă, obiectele sculptate, „vechituri“ de tot felul, până la faimoasele creme, dulcețuri de trandafiri, turiștii au de unde alege. Nu lipsesc nici „chinezăriile“. Prețurile sunt negociabile chiar și în cazurile în care comercianții nu stăpânesc Engleza. Mulți dintre ei înțeleg mult mai bine Româna decât limba lui Shakespeare.

De vizitat!

Ca obiective, amintite în recomandările turistice se regăsesc:
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” (secolele al XVII-lea–al XVIII-lea)
Mănăstirea „Sfântul Nicolae” (secolele al XVII-lea–al XVIII-lea)
Biserica „Nașterea Domnului” (secolele al XV-lea–al XVII-lea)
Biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” (secolele al XVI-lea–al XVIII-lea)

Biserica „Sfântul Atanasie” (secolul al XVII-lea)
Biserica „Sfântul Gheorghe” (secolul al XVII-lea)
Biserica „Sfântul Dumitru” (secolele al XVII-lea–al XVIII-lea)
Casa Hadji Ilia
Casa Konstanțaliev
Palatul Arbanasi — fosta casă de vacanță a președintelui bulgar comunist Todor Jivkov (astăzi hotel și bar)

Nu sunt însă toate deschise permanent, iar ca timp de vizitare o zi este insuficientă pentru a le acoperi cum se cuvine pe toate. Dar e bine să vă lăsați motiv de a reveni în acest loc unde bulgarii ne dau încă o lecție despre ceea ce înseamnă să conștientizezi importanța turismului. Un loc unde locul amplasării satului și natura sunt baza, dar unde mâna omului, viziunea și interesul au desăvârșit!

Foto: Liliana Maxim

20190522_114645_d9bb8.jpg

Biserica Nașterii Domnului

Biserica_Nasterii_Domnului_1_a17a1.jpg

Imagini din Casa Konstanțaliev

Casa_Konstanțaliev_9_25734.jpg

Casa_Konstanțaliev_8_4f2e5.jpg

Casa_Konstanțaliev_6_2d216.jpg

Casa_Konstanțaliev_3_fc1e2.jpg

20190522_115720_2f18b.jpg

20190522_115351_e838f.jpg

20190522_111152_f15b6.jpg

20190522_110909_c12a4.jpg

20190522_104643_45605.jpg

20190522_104500_3edc1.jpg

20190522_104429_577a5.jpg

20190522_104337_565b6.jpg

20190522_104343_09692.jpg

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Despre autor
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale