compass bilboard.jpg

arsuri_753af.jpg

O fetiță de numai 5 ani, din Făgăraș, a ajuns ieri în stare gravă la Spitalul Grigore Alexandrescu, din Capitală.

 

Minora are arsuri de gradele 2 și 3 pe aproximativ 30 % din suprafața corpului, după ce a vărsat pe ea o friteoză cu ulei încins. Are arsuri grave în partea inferioară a abdomenului, pe coapse, picioare și mâna stângă.

Medicii fac acum tot posibilul pentru a o salva.

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

 

„E o suprafață destul de mare, 30%, cu ulei fierbine. A vărsat o friteoză, uleiul arde foarte profund. Dacă ar fi fost poate dintr-o tigaie, era mai puțin, dar din friteoză a fost mult. Este pe secția de chirurgie plastică, nu a fost intubată, nu e în Terapie Intensivă. Nu putem spune că șanse de supraviețuire nu sunt, facem tot ce se poate pentru ea, doar că este destul de delicat”, ne-a declarat Raluca Alexandru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu.

 

Inițial, fetița a fost dusă de către rude la Unitatea de Primiri Urgențe din Făgăraș. Ulterior, victima a fost preluată cu un elicopter SMURD, de pe stadionul din municipiu, și transportată la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii din București.

Polițiștii fac verificări pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc incidentul, potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Brașov.

foto cu caracter ilustrativ: adevarul.ro

Contactează Redacția Observatorulbv.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

Comentează cu profilul tău de Facebook

Despre autor
Liviu Ardelean
Mai multe despre autor și articolele sale

 

 

KHS-2019-Banner-300x600_e2174.gif