Se schimbă vremea în weekend! Avertizare meteo de ploi și vânt

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare generală de intensificări ale vântului, răcire accentuată, precipitații mixte, valabilă intra în vigoare de sâmbătă, de la ora 18.00, și va dura până luni, la ora 10.00. Vremea se va schimba în aproape toată țara, inclusiv Prahova.

Județele vizate de informarea ANM sunt Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, București, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Călărași, Dolj, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Vâlcea.

„În intervalul menţionat vântul va avea intensificări temporare la munte, în sudul Moldovei şi al Banatului, în Dobrogea, Muntenia şi în cea mai mare parte a Olteniei, cu viteze la rafală de 50…70 km/h.

În noaptea de sâmbătă spre duminică (14/15 martie) şi în prima parte a zilei de duminică, aria precipitaţiilor va cuprinde regiunile sudice şi sud-vestice. Vor fi ploi, care se vor transforma local în lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 10…15 l/mp.

Valorile termice vor fi în scădere accentuată, iar vremea va deveni mai rece decât în mod obişnuit la această dată. În noaptea de duminică spre luni (15/16 martie) se vor înregistra temperaturi predominant negative şi se va produce brumă, iar în estul Transilvaniei minimele vor coborî sub limita gerului.

Intensificări ale vântului vor fi în noaptea de vineri spre sâmbătă (13/14 martie) în Carpaţii Meridionali şi Carpaţii de Curbură, cu rafale de 70…100 km/h, iar la viteze mai reduse şi în sud-estul teritoriului. Vremea se va menţine rece, mai ales în timpul nopţilor şi dimineţilor de la începutul săptămânii viitoare şi local se va produce brumă“, anunță ANM în informare.

Foto cu caracter ilustrativ

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version