Polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”.
Miercuri, în urma unui complex de activități investigativ-operative, cadrele de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov-Serviciul de Investigații Criminale, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava – Serviciul de Investigații Criminale au identificat în posesia unui bărbat, în vârstă de 45 ani, din județul Suceava, un autovehicul ce a fost sustras de pe raza localității Prejmer.
Autovehiculul a fost indisponibilizat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava în vederea continuării cercetărilor în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție la finalizarea acestora.
sursa foto: captură youtube.com
