Adrenalină la altitudine: antrenament cu Forțele Speciale în Poiana Brașov

Primăria Brașovă anunță că, în zilele de 14 și 15 februarie, zona din apropierea Centrului de Agrement din Poiana Brașov se transformă într-o veritabilă tabără militară. Brașovenii și turiștii sunt invitați să își testeze limitele fizice și mentale în cadrul evenimentului Winter Bootcamp Challenge.

Potrivit Primăriei Brașov, evenimentul este organizat de Școala de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista”, în parteneriat cu Primăria Brașov, și aduce experiența antrenamentelor militare de elită într-un format accesibil publicului larg.

Conceptul, lansat în urmă cu patru ani într-o ediție de vară, ajunge acum și în variantă de iarnă, chiar în inima munților.

Ce îi așteaptă pe participanți

  • Un traseu aplicativ individual, conceput pentru a testa:
  •  forța
  • agilitatea
  • rezistența
  • capacitatea de concentrare

Participanții vor parcurge probe solicitante, precum: cărat saci de nisip, rostogolit cauciucuri, deplasare târâș pe sub sârmă ghimpată, aruncarea „grenadei” și tir de precizie cu arme airsoft

Programul evenimentului

  • Locație: lângă Centrul de Agrement Poiana Brașov
  • Sâmbătă: 09:00 – 19:00
  • Duminică: 09:00 – 14:00

Evenimentul, potrivit Primăriei Brașov, este deschis tuturor persoanelor cu vârsta de peste 16 ani. Pe tot parcursul probelor, participanții vor fi ghidați și supravegheați de instructorii Forțelor pentru Operații Speciale.

  • Regulamentul competiției poate fi consultat la următorul link: https://drive.google.com/…/view
  • Înscrierile se fac online, la adresa:
    https://docs.google.com/…/viewform

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...
Exit mobile version