Accident grav, de Crăciun, pe pârtia din Predeal. Femeie lovită de o sanie

Accident grav, pe pârtia din Predeal, chiar în ziua de Crăciun. O femeie care se dădea cu sania a leșinat, după ce a fost lovită de o altă sanie. „Facem apel la responsabilitate, prudență și bun-simț”, este apelul lansat de Sebastian Marinescu, directorul Salvamont Brașov.

Accidentul grav s-a produs, joi, în ziua de Crăciun, pe o pârtie din Predeal. O femeie care se dădea cu sania a fost lovită din spate de o altă persoană aflată, de asemenea, pe sanie.

„În urma impactului, victima a suferit pierderea temporară a cunoștinței, situație care a impus intervenția de urgență a salvatorilor montani.

Viteza acumulată pe pantă, lipsa controlului și un moment de neatenție sau de entuziasm pot transforma foarte rapid o activitate recreativă într-un eveniment nefericit, cu urmări serioase”, a anunțat Salvamont Brașov.

La fața locului a intervenit Formația Salvamont Predeal din cadrul Serviciul Județean Salvamont Brașov, care a acordat primul ajutor la fața locului și a stabilizat victima.

Ulterior, persoana a fost predată conștientă echipajului SMURD sosit pentru continuarea îngrijirilor medicale.

Sebastian Marinescu, director Salvamont Brașov: „Facem apel la responsabilitate”

Directorul Salvamont Brașov, Sebastian Marinescu a făcut apel „la responsabilitate, prudență și bun-simț”.

„Incidentul subliniază riscurile reale generate de viteza neadaptată, pârtiile improvizate, aglomerație și lipsa unei distanțe de siguranță între persoanele aflate pe traseu.

Săniile pot atinge viteze surprinzător de mari, iar o coliziune din spate, chiar și aparent minoră, poate avea consecințe grave. Încrederea prea mare în echipament, adrenalina sau dorința de senzații mai intense cresc semnificativ probabilitatea accidentelor.

Facem apel la responsabilitate, prudență și bun-simț. Folosiți doar zonele special amenajate, adaptați viteza la condițiile din teren și la nivelul de experiență, păstrați distanța față de ceilalți și supravegheați copiii. Un singur moment de neatenție sau de entuziasm exagerat poate avea consecințe serioase.

Salvatorii montani sunt permanent la datorie, însă prevenția rămâne cea mai sigură cale pentru ca bucuria iernii să nu se transforme într-o tragedie.”, este apelul lansat de Sebastian Marinescu, directorul Salvamont Brașov

RECOMANDĂRI

polei

Lista localităților sub cod galben de polei la Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de polei, în mai multe localități din județul Brașov.Atenționarea ANM este valabilă, joi, până...
partie

O nouă pârtie deschisă la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că s-a deschis și cea de-a doua pârtie din partea inferioară, Sulinar. Schiorii cu experiență se pot bucura de o...
salvamont

Salvamont Brașov. Recomandări pentru schiori

Salvamont Brașov a lansat noi recomandări pentru pasionații sporturilor de iarnă, dar și pentru turiști. Motivul îl reprezintă numărul mare de intervenții care presupun...
targ Brasov

Ultima zi a Târgului de Crăciun din Brașov

Duminică, 11 ianuarie, este ultima zi în care Târgul de Crăciun din Piața Sfatului va mai fi deschis la Brașov. „ Vă invităm să...
taxe impozite

Când pot fi plătite taxele și impozitele locale la Brașov

De luni, 12 ianuarie, contribuabilii persoane fizice și juridice pot plăti taxele și impozitele locale în Brașov. Pentru a evita cozile, brașovenii au la...
spital

Echipamente medicale pentru pacienți cu AVC la spitalul judeţean din Braşov

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov va fi dotat cu tehnologie medicală de ultimă generaţie pentru pacienți cu AVC în regim de urgență.Cu ajutorul...
viscol

Atenționare de cod portocaliu de viscol în zona de munte din...

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o nouă atenționare de cod portocaliu pentru zona de munte din județul Brașov.Atenționarea ANM de cod...
utilaje deszapezire

Zonele unde se intervine pentru deszăpezire la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că, joi dimineață, operatorul care asigură serviciul de deszăpezire, Comprest, a acționat cu 53 de utilaje pe străzile Brașovului și...