Tânăr dispărut în Bucegi. Elicopterul Black Hawk, folosit în operațiunea montană

Salvamont Brașov a anunțat, miercuri, că operațiunile de căutare din zona Țigănești, în Munții Bucegi, au continuat, miercuri, pentru localizarea tânărului dispărut în cursul serii de duminică. Pentru prima dată într-o misiune de salvare montană, un elicopter Black Hawk al IGAv – MAI a fost folosit pentru transportul și inserarea rapidă a echipelor de intervenție în zonele greu accesibile ale masivului. 

„La acțiune au participat salvatori montani din cadrul formațiilor Salvamont Brașov, Predeal, Râșnov, Victoria, Bran, Zărnești și Prahova, alături de jandarmi montani de la IJJ Brașov și de o echipa canină specializată din cadrul Salvamont Prahova.

În ultime trei zile, echipele de salvamontiști au lucrat continuu, utilizând toate mijloacele tehnice disponibile precum dispozitivul RECCO și o dronă dotată cu cameră cu termoviziune, menite să îmbunătățească acoperirea zonelor inaccesibile la sol”, a precizat Salvamont Brașov.

Intervenția, potrivit salvatorilor, a fost puternic îngreunată de condițiile meteorologice nefavorabile și de terenul dificil.

Salvamontiștii au efectuat sondări în mai multe puncte, însă stratul de zăpadă rămâne extrem de instabil, cu acumulări masive și plăci întinse de zăpadă care pot ceda oricând.

„Până în acest moment, nu au fost identificate elemente suplimentare care să conducă la localizarea persoanei dispărute, iar misiunea continuă în funcție de evoluția condițiilor meteo și de siguranța echipelor din teren”, a precizat Salvamont Brașov.

Operațiune de salvare în Bucegi

Operațiunile de salvare din Bucegi au demarat duminică noapte, după ce o persoană aflată în apropierea Lacului Țigănești a solicitat ajutor, afirmând că se află într-o stare avansată de epuizare și hipotermie.

După 17 ore de căutări, salvamontiștii au reușit să identifice un rucsac cu echipament în zona vizată. Acesta va fi predat poliției pentru verificări.

De la primul apel, căutările au fost reluate zilnic. Zona a fost verificată atât cu dispozitivul RECCO, cât și cu drona dotată cu cameră de termoviziune.

Echipele au sondat în mai multe puncte, însă stratul de zăpadă este instabil, fiind prezente acumulări mari și zone cu plăci de zăpadă instabilă, însă tânărul nu a fost găsit până acum.

RECOMANDĂRI

anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...
zapada artificiala

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...
competitii poiana Brasov

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...