Percheziții DNA în Brașov la mai multe instituții publice. Suspiciuni de corupție

Procurorii DNA efectuează, joi, 18 percheziții la mai multe instituții publice. Cauza penală vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în cursul anului 2025, de către funcționari publici și complici ai acestora.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Brașov efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție săvârșite în cursul anului 2025, de către funcționari publici și complici ai acestora.

„În cursul zilei de 23 octombrie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 18 locații situate pe raza județului Brașov, dintre care patru sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, a anunțat DNA.

RECOMANDĂRI

lucrari DN1

Restricții de trafic pe DN73, DN 13 și DN1, în județul...

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat noi restricții de trafic pe trei drumuri naționale din județul Brașov. Circulația este restricționată...
urs

Un turist canadian a fost atacat de un urs în Postăvarul

Autoritățile brașovene sunt în alertă sâmbătă, 25 octombrie 2025, după ce un turist canadian a fost atacat de un urs, în această dimineață, pe...
studenti Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă”

Studenții de la Academia Forțelor Aeriene au depus jurământul militar

Momente impresionante, vineri, în Piața Sfatului din Brașov. Cu voce hotărâtă, studenții anului I de la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” au rostit, în...
salvamontisti operatiune salvare

Operațiune dificilă pentru recuperarea a doi turiști în Piatra Craiului

Salvamontiștii din Zărnești au avut, joi noapte, o misiune dificilă, pentru recuperarea a doi turiști care s-au aventurat pe un traseu marcat cu tringhi...
protest studenti universitatea brasov

Protest al studenților de la Universitatea Transilvania

Mai multe sute de studenți, ai Universității Transilvania din Brașov, au ieșit în stradă pentru a protesta miercuri, 22 octombrie 2025. Aceștia sunt nemulțumiți...
cod-galben-vant-ninsori_6b43b.jpg

Cod galben de vânt în județul Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, două atenționări de cod galben de vânt pentru județul Brașov. În zona de munte vor fi...
reabilitare drum

DJ 105C, reabilitat de constructorul autostrăzii Sibiu – Făgăraș

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat că DJ 105 C, între Ucea de Jos și Ucea de Sus, va fi...
Biserica Neagră Brașov

Curtea Bisericii Negre din Brașov va fi restaurată

Primăria Brașov a anunțat lansarea proiectului de restaurare a curții Bisericii Negre, în parteneriat cu Biserica Evanghelică C.A.Parohia Brașov. Investiția, cu o valoare totală...