Un bărbat a fost rănit în această după amiază în zona maternității din Brașov, în timpul unor lucrări de toaletare a copacilor.
Potrivit ISU Brașov, bărbatul manevra un utilaj, iar la un moment dat, copacul aflat în cupa acestuia a căzut și l-a rănit.
La fața locului s-au deplasat de urgență un echipaj de descarcerare, un echipaj de hidroperforare, o autoscară și un echipaj SMURD.
Bărbatul, în vârstă de aproximativ 30 de ani, a suferit o posibilă fractură la nivelul coloanei cervicale.
Acesta a fost evaluat și stabilizat la fața locului de către personalul SMURD, ulterior fiind transportat la Spitalul Județean Brașov pentru investigații medicale suplimentare și îngrijiri de specialitate.
