Festivalul Massif a luat sfârșit, iar principalul obiectiv al forțelor de ordine, cel de prevenire a incidentelor și asigurare a condițiilor de siguranță, a fost atins.
Dispozitivul integrat de ordine și siguranță publică din zona festivalului a verificat respectarea regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror fapte antisociale.
Pe timpul desfășurării festivalului Massif, au fost prezente zilnic, în sistem integrat, toate structurile Ministerului Afacerilor Interne care au acționat cu scopul de a avea grijă de siguranța participanților la acest eveniment.
Premergător festivalului, aproximativ 300 de persoane au participat la sesiunile de informare în domeniul drogurilor adresate personalului din cadrul echipei de organizare, voluntarilor, personalului angajat al firmei de pază și cel al unităților de alimentație publică aflate în proximitatea locului de desfășurare a festivalului.
Specialiștii din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov în colaborare cu polițiștii din cadrul IPJ Brașov – Biroul de Analiză și Prevenirea Criminalității și jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Burebista” Brașov și ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov au desfășurat, pe întreaga perioadă de desfășurare a festivalului, o serie de activități cu caracter preventiv. Astfel, pentru conștientizarea riscurilor asociate consumului de droguri și dezvoltarea unor atitudini și practici de viață sănătoasă, peste 10.000 de participanți la eveniment au primit materiale informative și stickere autocolante cu codul QR pentru accesarea site-ului www.infodrog.ro.
Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Braşov a fost alături de participanții la festival şi i-a informat pentru a avea o atitudine corectă față de traficul de persoane, pentru a se proteja pe sine şi pe ceilalți. Tinerii au primit materiale informative pe tema evitării situațiilor de exploatare sexuală, prin muncă sau prin cerşetorie.
Serviciul Județean Imigrări Brașov a desfășurat acțiuni privind respectarea legalităţii şederii în România a străinilor, precum şi combaterea migraţiei ilegale.
În domeniul prevenirii incendiilor, inspectorii ISU Brașov au desfășurat controale la operatorii economici care au desfășurat activități în cadrul festivalului. Pentru a preveni producerea unor incidente, aceștia au verificat respectarea tuturor condițiilor de siguranță. Deficiențele constatate au fost sancționate conform prevederilor legale, de către personalul calificat.
În ceea ce privește rezultatele obţinute pe durata evenimentului, personalul structurilor Ministerului Afacerilor Interne prezent la festivalul Massif a acționat proactiv, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încercă să vândă substanțe interzise.
Astfel, în cele trei zile de festival au fost înregistrate următoarele rezultate:
Inspectoratul de Poliție Judeţean Brașov a acționat, atât prin echipaje de poliție rutieră dispuse pe căile de acces înspre Poiana Brașov, cât și prin forțe de ordine publică dispuse în zona de festival.
În ceea ce privește constatarea de fapte antisociale, polițiștii brașoveni au constatat 16 infracțiuni la regimul rutier, 4 dintre acestea pentru conducerea autovehiculelor fără permis de conducere, 10 pentru conducerea autovehiculelor sub influența substanțelor psihoactive și 2 infracțiuni pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte.
De asemenea, polițiștii au aplicat 164 de sancțiuni contravenționale la regimul rutier, 2 sancțiuni privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto și o sancțiune pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. De asemenea, s-a intervenit pentru un apel SNAU 112 cu privire la tulburarea ordinii și liniștii publice.
Pentru o infracțiune săvârșită la regimul rutier (conducere auto fără permis), o persoană a fost reținută pentru o perioadă de 24 de ore. De asemenea, au fost reținute 48 de permise de conducere și 19 certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost testați pentru consumul de alcool 2901 de conducători auto, rezultând 29 de testări pozitive și au fost efectuate 99 de teste cu aparatul drug-test, rezultând 10 teste pozitive.
Jandarmii brașoveni au întocmit documentele premergătoare pentru 5 persoane care dețineau substanțe interzise, conform legii nr. 143 /2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, iar pentru o persoană au fost întocmite actele premergătoare, conform art. 193 din Codul Penal pentru loviri și alte violențe.
Totodată, jandarmii au aplicat următoarele sancțiuni contravenționale:
- 5 persoane au fost sancționate conform Legii nr. 349/ 2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun;
- 8 persoane a fost sancționate contravențional conform Legii nr. 61/ 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice;
- 5 persoane au fost sancționate conform H.G 643/2020 privind sistemele de aeronave fără pilot la bord și operatorii de sisteme de aeronave fără pilot la bord.
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile pro active de verificare au fost oprite 99 de persoane în trafic, din care 10 au fost depistate pozitiv la testarea cu aparatul drug-test, iar în afara spațiului de desfăşurare a festivalului au fost depistate 5 persoane care dețineau substanțe interzise.
În punctele și posturile medicale avansate 41 de persoane au primit asistență medicală din partea personalului SMURD Brașov și a paramedicilor pompieri. Doar pentru o persoană a fost necesar transportul la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.
În final, dorim să mulțumim tuturor participanților la festival care au ales să se bucure de muzică într-un mod responsabil.