1 Decembrie 1918 – Întregirea. Istorii necunoscute

Nici nu știu cum să încep…dar din experiență știu că cel mai bine e să începi…cu începutul. Știm foarte bine că astăzi, 1 Decembrie, sărbătorim cu toții Ziua Națională a României. Și mai știm că la această dată, în 1918, România și-a dobândit independența față de Apus când, tot atunci, Regele Ferdinand I a fost numit și Întregitorul. Dar cum s-a ajuns până aici și cu ce sacrificii, știm noi oare?

Pacea

Așadar, înainte de a ne înfrupta din colocvialul ciolan cu fasole ar fi bine să cunoaștem și niscai detalii aflate în spatele travaliului prin care a trecut această nație, până ce s-a născut cu adevărat, detalii care nu sunt foarte cunoscute și nici prea idilice.

Iată, de exemplu, cum nu foarte mulți știu că, la momentul 1917, tot guvernul României dimpreună cu întreagă suită regală erau refugiate la Iași iar restul țării noastre, practic nu mai figura pe harta lumii ca stat independent; întregul ei teritoriu, fiind invadat de trupele Austriei, Ungariei și Germaniei, țări care doreau cu orice preț să o sfâșie; să o șteargă efectiv de pe hartă că națiune unitară, de sine stătătoare.

Și iată cum, guvernul de atunci, tot mai înghesuit la Iași, în acest laț ce se strângea din ce în ce mai mult în jurul său, în Februarie 1918 s-a văzut nevoit să facă un gest inevitabil, încheind o pace nedorită cu cele trei forțe invadatoare, printr-un tratat preliminar, semnat la Buftea, numit în presa vremii “Pacea de la Buftea”.

Contextul

De ce am fost nevoiți să semnăm acest neplăcut tratat de pace? În primul rând pentru că aliatele noastre principale, Franța și Rusia, nu ne ajutau la acel moment mai deloc, lăsându-ne baltă și ocupându-se în special de “pielea” și interesele lor.

Despre Franța am mai spus și în alte materiale, că efectiv ne-a lăsat de izbeliște, trimițându-ne până și echipament de luptă pentru soldați, total inadecvat ori arme și muniții nefuncționale, ca să nu mai spunem că niciun soldat expediționar francez nu luptase pe teritoriul Românie de la începutul conflictului militar mondial. Ni l-au trimis în schimb pe Generalul Berthelot…și bine au făcut. Dacă am fi avut măcar vreo cinci că el, probabil că nu ieșeam doar independenți din Marele Război dar Cadrilaterul ar fi fost încă al nostrum și o să vedeți pe parcursul materialului de ce spun asta.

Pe Rusia, nici atât nu ne mai puteam baza începând cu Noiembrie ‘917. De ce? Pentru că Germania, inamica noastră, a pompat milioane de mărci în buzunarul lui Lenin, finanțând astfel revoluția bolșevică împotriva Țarului și a guvernului republican-democrat din Rusia. Astfel, bolșevicii, conduși de Lenin și finanțați gras de Germania preiau puterea la 7 Noiembrie 1917, la Sankt-Petersburg (capitala de atunci a Rusiei), înlăturând astfel guvernul lui prim-ministrului Kerenski. Noul guvernul bolșevic instaurat, asasinează întrega familie imperială a Rusiei, de la Țar și până la ultimul copil și își îndeplinește cu prisosință angajamentele față de Germania, decizând imediat retragerea, de pe toate fronturile, a Rusiei din război. Astfel, soldații ruși bolșevizați, părăsesc în masă și dezordonat frontul românesc, refuzând să mai lupte alături de noi împotriva nemților, austriecilor și ungurilor, într-un război pe care îl numeau “al țarului”.

Așadar, pe de o parte, această retragere rușinoasă a Rusiei iar pe de altă parte, rămânând fără niciun suport concret din partea Franței, adăugând aici și epuizarea armatei române (populația și ostașii fiind masiv contaminați de epidemia de tifos) determină laolaltă, într-un deznodămând inevitabil, încheierea campaniei militare românești.

În această situație dramatică, guvernul român, cum spuneam, refugiat la Iași, este silit să negocieze și să accepte cererile inamicilor săi, Germania, Austria și Ungaria.

Tratatul

Prin tratatul de pace final semnat la 24 aprilie/7 mai 1918, la Cotroceni, semnatarii din partea României: prim-ministrul Alexandru Marghiloman, ministrul de externe Constantin C. Arion, ministrul plenipotențiar Mihail N. Burghele și ministrul plenipotențiar Ion N. Papiniu acceptă, condițiile dure impuse țării noastre de către Germania, Austria și Ungaria. Iată ce stipulau câteva dintre acestea:

Cedarea imediată către Austria și Ungaria a controlului asupra trecătorilor Munților Carpați;

  • Dreptul Germaniei, Austriei și Ungariei de a deține controlul total al navigației pe Dunăre
  • Concesionarea către Germania, pentru o perioadă de 90 de ani, a tuturor exploatărilor petroliere;
  • Intrarea tuturor șantierelor navale în stăpânirea și administrarea totală a Germaniei;
  • Retrocedarea către Bulgaria a Dobrogei de sud (Cadrilaterul);
  • Retrocedarea către Bulgaria a unei părți a Dobrogei de nord (la sud de Agigea);
  • Cedarea către Germania, Austria și Ungaria a restului teritoriului Dobrogei, aflat între noua graniță bulgaro-română și Brațul Sfântu Gheorghe etc.

Vă sună cunoscut? Mi se pare doar mie sau cu mici excepții, nu s-au schimbat prea multe de-atunci?

Urmările

Tratatul de pace, odată semnat de către reprezentanții guvernului Marghiloman a fost ratificat de către Parlamentul României. Ceea ce este cu adevărat de notat este faptul că printr-un gest de o desăvârșită prestanță monarhică și impecabilă conduită regală, tratatul nu a fost niciodată promulgat de Ferdinand I, Regele Romaniei, acesta refuzând să accepte în mod oficial orice formă de pace sau capitulare a țării sale, dispozițiile tratatului intrând astfel în vigoare din oficiu, în răstimp de șase luni.

Chiar dacă, doar la nivel de înțelegere verbală și total în afară tratatului, Germania și Austria (cu excepția Ungariei care era împotrivă) acceptau la nivel formal să nu se opună unirii Basarabiei cu România, se părea că, dacă cele doua și-ar ține promisiunea verbală, deși învins, regatul României putea ieși, cumva mărit din război. Și totuși “mărit” nu este tocmai cuvântul potrivit, pentru că de fapt era vorba despre teritoriile istorice românești care se realipeau astfel țării mamă, România.

1918 – Întregirea

Când în sfârșit, în Octombrie 1918, Germania, Austria și Ungaria, au început să dea, la rândul lor, semne de epuizare, regele Ferdinand I a simțit că este un moment oportun să reia ofensiva militară împotriva lor.

Astfel, el ordonă oștirii române, cantonată în jurul Iașiului să reia atacul împotriva cotropitorilor pentru eliberarea țării. I s-a alăturat atunci armatei române și un corp expediționar al armatei franceze, obținut cu greu de la guvernul din Hexagon, prin intervenția ultimativă a generalului Berthelot.

Ofensiva militară, odată pornită (corpul expeditionar francez fiind condus în lupta chiar de generalul Berthelot) înțelegerile tratatului de pace de la Buftea au fost imediat anulate.

Această acțiune inspirată a regelui României a condus la înfrângerea și alungarea definitvă a celor trei națiuni cotropitoare, Germania, Austria și Ungaria și la înfăptuirea Marii Uniri din decembrie 1918.

Prin acest eveniment istoric cu valoare unică, toate teritoriile cu populație majoritar românească au reintrat în componența României realizându-se astfel, visul de veacuri al înaintașilor: Întregirea.

Regii nu mor niciodată

Nu degeaba am repetat obsesiv numele celor trei țări care ne-au dorit atunci sfârșitul, ci pentru că trebuie să cunoaștem cu toții adevărul istoriei, tocmai pentru a nu mai face niciodată greșeala de a o repeta.

Și nu doar de-a lungul istoriei ci și de cel al prezentului pe care îl trăim acum trebuie să fim conștienți că nimic din ceea ce se întâmplă în lume, nu este deloc ceea ce pare a fi. De aceea, trebuie să ne repetăm nouă înșine, zi de zi, faptul că singurul prieten adevărat pe care l-a avut și îl are România…este ea însăși. Să cinstim așadar astăzi, de 1 Decembrie, pe lângă păhărelul cu vin, memoria ostașilor români, indiferent de gradul militar pe care l-au avut; țărani sau oameni simpli din pătura de mijloc a societății românești, care au murit atunci cu sutele de mii pentru a alunga dușmanii din țară, pentru ca noi, să ne bucurăm astăzi de independență teritorială.

Trebuie desigur amitit și “Burtălău” 😊 (generalul Berthelot, astfel poreclit cu simpatie, de către ostașii români) pentru contribuția sa alături de alți gradați ai armiei române, avântați pe câmpul de luptă de însuși regele Ferdinand I, întru înfăptuirea Întregirii.

Pentru că vedem, ca pe o implacabilă și repetitivă tablă de șah a istoriei, cum ostașii simpli sunt întotdeauna primii sacrificați pentru obținerea victoriei finale. Și chiar dacă, întotdeauna la șfârșitul partidei există învingători, învinși ori doar remize, totuși…regii nu mor niciodată.

La mulți ani liberi și independenți, România!

RECOMANDĂRI