Vreme instabilă în minivacanța de Sf. Maria. Sunt anunțate ploi în majoritatea regiunilor țării

Urmează un weekend prelungit, prilejuit de ziua liberă de care beneficiază mulți români, cu ocazia sărbătorii religioase de luni, 15 august. Din păcate, prognoza meteorologilor nu aduce vești tocmai bune nici măcar pentru zona litoralului.

La mare, regimul termic va fi unul oscilant, cu episoade în care pot apărea averse şi intensificări temporare ale vântului, iar valorile termice vor fi mai scăzute decât în zilele anterioare.

În cursul după-amiezei de sâmbătă, 13 august, dar şi pe parcursul zilei de duminică, 14 august, vremea va fi în general închisă. Va ploua în reprize, iar temperaturile maxime vor oscila, în tot intervalul, între 27 şi 30 de grade Celsius, în timp ce minimele vor oscila între 20 şi 22 de grade Celsius. Apa mării va avea 24 – 26 de grade Celsius.

Vineri, vremea va fi însorită, însă începând de sâmbătă după-amiaza îşi vor face apariţia aversele, la fel şi în cursul zilei de duminică.

Luni, în prima parte a zilei, la mare cerul va fi noros, cu şanse crescute de ploaie. În zona Litoralului, vântul se va domoli faţă de zilele trecute când am avut intensificări şi de 65 km/h.

Pentru zona montană, estimările arată o vreme mai rece, cu înnorări şi ploi izolate, fenomene care se vor semnala începând de vineri. Sâmbătă şi duminică se vor semnala averse şi descărcări electrice în cea mai mare parte a regiunii montane.

Valorile termice de peste zi se vor încadra, în general, între 15 şi 23 de grade Celsius, iar pe timpul nopţilor nu vor depăşi 12 grade Celsius. Deci, sunt puţine şanse să vedem soarele la munte, în următoarele trei zile. Înnorările vor apărea de vineri după-amiaza şi vom avea ploi, în primă fază izolate.

În Prahova, weekendul prelungit începe cu vreme frumoasă. Valorile termice maxime vor fi de 32 – 33 de grade Celsius, în zona de câmpie și 28-30 de grade în zona montană. Sâmbătă după-amiaza există condiţii de apariţie a averselor, cu temperaturi de cel mult 31 de grade Celsius, la fel şi duminică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version