Descinderi în Brașov într-un dosar de braconaj. 11 arme și 200 de kg de carne de cerb, confiscate-FOTO

Polițiști din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”, „braconaj”  și „uz de armă, fără drept”.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 11 spre 12 iulie 2022, un bărbat, în vârstă de 38 de ani, din localitatea Beclean, județul Brașov, ar fi efectuat acte de braconaj, respectiv ar fi vânat un exemplar de cerb din fondul de vânătoare Drăguș, iar, cu ajutorul altor patru bărbați, l-ar fi transportat la domiciliul său, unde ar fi procedat la tranșarea acestuia, ulterior abandonând trofeul și pielea animalului în râul Olt.

În continuarea cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul că partida de vânătoare s-ar fi efectuat în afara perioadei stabilite pentru vânatul de cerb, iar bărbatul, în vârstă de 38 de ani, nu deține autorizație de vânătoare.

În zilele de 14 și 15 iulie 2022, polițiștii Inspectoratul de Poliție Județean Brașov – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, Secția de Poliție Rurală Voila și Poliția Municipiului Făgăraș au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în localitatea Beclean, județul Brașov.

În urma acestora, au fost identificate și indisponibilizate mai multe bunuri, respectiv 11 arme letale de vânătoare, 1 armă letală de tir sportiv, mai multe tipuri de muniție, precum și aproximativ 200 de kilograme de carne de vânat, specia cervide.

Cercetările în cauză sunt continuate de către polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Brașov, în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version