Brașovul, ”raiul” hoților de lemne. Autoritățile descoperă doar 1% din furturi

Suprafața împădurită a României a ajuns sub 30%, mai ales din cauza tăierilor ilegale de arbori, arată un raport al Greenpeace. Numai anul trecut, în Brașov, au fost înregistrate 562 de furturi de lemne, în condițiile în care, în medie, autoritățile descoperă doar 1% din cazuri!

Extras din raportul Greenpeace:

În România suprafața acoperită de pădure a scăzut dramatic în secolul al XX-lea, ajungând azi la 29.36%. Astfel, ne aflăm sub media UE de 43% și considerabil sub capacitatea și optimul calculat la 45% . Biodiversitatea este elementul fundamental care conferă importanță pădurilor din România. Încă mai există păduri virgine care adăpostesc floră și faună unice, cea mai mare populație de urși din Europa, specii rare și endemice și carnivore mari precum râsul sau lupul.

Doar 30 de mii de hectare dintr-un total de 130 de mii, din astfel de păduri, sunt astăzi protejate prin lege. Alte peste 300 de mii de hectare de pădure cu un factor important de naturalețe sunt exploatate astăzi industrial, legal sau ilegal. Ultimele date din Inventarul Forestier Național arată că tăierile ilegale se întâmplă într-un ritm fără precedent.

În timp ce mediul natural se degradează, iar pădurile care ne-au însoțit in cele mai vechi timpuri cad pradă tăierilor ilegale și practicilor silvice iresponsabile, autoritățile închid ochii, complice la distrugerea celui mai complex patrimoniu natural din Europa. Aproape jumătate din pădurile României se află în proprietate publică, însă rolul Ministerului Apelor și Pădurilor este de a supraveghea întregul fond silvic, fie că e public sau privat. 

Conform studiului Greenpeace cu privire la evoluția suprafeței acoperite de păduri din România pentru intervalul 2000–2011, aproximativ 360.000 ha au fost despădurite sau degradate. O actualizare din 2015 a hărții arată că ritmul degradării pădurilor s-a menținut la același nivel.

Studiul centralizează și analizează datele oficiale, primite de la Gărzile Forestiere, IPJ-uri și Jandarmeria Română, despre cazurile de tăieri ilegale identificate și investigate de autorități.

Astfel, la nivelul anului 2018 au fost identificate 11.419 de cazuri de tăieri ilegale, ceea ce reprezintă o medie de 32 de cazuri/zi. Cele mai multe cazuri de tăieri ilegale s-au înregistrat, ca și în anii anteriori, în județul Mureș ― 1.186 de cazuri, reprezentând 10% din totalul cazurilor, iar în Brașov au fost înregistrate 562 de cazuri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...
apartament brasov

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...
anvelope

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
portocale

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...
710248-1518596993-vaslui-perchezitii-la-suspecti-banuiti-de-trafic-de-droguri-de-mare-risc_bec57.jpg

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...
Consiliul Judetean Brașov

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet.Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...