Imagini revoltătoare: Un tânăr s-a filmat la volanul unei mașini de Poliție în Predeal

O maşină de Poliţie a fost folosită de un „bombardier” pentru un clip video pe TikTok, iar acum Poliţia Română face verificări pentru a se stabili cum a reuşit bărbatul să conducă autospeciala Poliţiei.

Poliţia Română a fost umilită, din nou, de un tânăr care a reuşit, prin metode încă necunoscute, să se urce la volanul unei autospeciale, la care avea chiar şi cheile şi chiar a pornit-o, pentru a face un clip video pe TikTok.

„Urmare a apariției în mediul online a unor imagini în care apare un bărbat la volanul unei autospeciale de poliție, aceasta neavând calitatea de polițist, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov este abilitat să comunice următoarele:

În urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov s-a stabilit faptul că autospeciala de poliție aparține Poliției Stațiunii Predeal, iar videoclipul a fost realizat în seara de 19.01.2022.

Urmare a celor constatate, la nivelul instituției au fost demarate verificări interne, în vederea stabilirii și clarificării stării de fapt.

La finalizarea acestor verificări, vor fi dispuse măsuri legale, în consecință.” au anunțat reprezentanții IPJ Brașov.

Vezi video AICI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

FUSION: Europa ne-a dat idei. Noi le-am dat viață!

Treizeci de elevi în mobilități europene, doisprezece profesori formați în patru țări, lecții inovatoare și proiecte care îmbină tehnologia cu grija pentru mediu. Așa...

Cuplul instantaneu al unei mașini electrice chiar distruge anvelopele?

Una dintre caracteristicile care fac mașinile electrice plăcute la condus este răspunsul aproape instantaneu la apăsarea accelerației. Motorul electric are același cuplu pe toată...

Accident grav în centrul vechi. Două victime au decedat

Un grav accident rutier, soldat deja cu decesul a două persoane, s-a petrecut în această seară în Brașov.  Potrivit ISU Brașov, în jurul orei 21:00,...

Consilierea profesională: busola de care ai nevoie înainte de a alege...

Ne grăbim adesea să „facem ceva” cu cariera noastră, fără să ne oprim mai întâi să ne întrebăm ce vrem cu adevărat. Ne înscriem...

Ghid pentru începători de Ruleta online

Ruleta este unul dintre cele mai elegante și accesibile jocuri de cazino. Roata care se învârte, bila care sare și anticiparea rezultatului creează o...

Cum alegi un apartament nou în Brașov în 2026 – ce...

Piața rezidențială din Brașov continuă să atragă cumpărători din toată țara. Orașul oferă un echilibru rar între natură, infrastructură, oportunități economice și calitatea vieții,...

Școala Gimnazială Hălchiu – Campioană Națională la Olimpiada Națională a Sportului...

Un rezultat extraordinar, construit prin muncă, disciplină și pasiune pentru sport, aduce numele comunei Hălchiu pe cea mai înaltă treaptă a podiumului național. Echipa...

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...
Exit mobile version