Operațiune de salvare în Masivul Bucegi. Persoană accidentată pe un traseu montan – UPDATE – FOTO

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov au fost solicitați să intervină, marți seară, după ce o persoană s-a rănit în timp ce se afla pe un traseul din Masivul Bucegi. La operațiunea de salvare participă și salvamontiștii din Zărnești și Bran.

UPDATE: Serviciul Public Județean Salvamont Brașov a anunțat că „victima, un bărbat de 40 de ani a căzut în gol, aproximativ 40 de metri, în Munții Bucegi și a suferit mai multe traumatisme”.

„Echipa de prim răspuns i-a acordat primul ajutor și împreună cu restul salvatorilor montani sosiți la incident, au transport pacientul până la baza masivului, unde a fost predat unui echipaj medical! Operațiunea de salvare a fost efectuată de către 19 salvatori montani din cadrul Serviciului Public Județean Brașov, Salvamont Bran și Serviciul Salvamont Zărnești, iar durata de desfășurare a intervenției a fost de 14 ore”, a precizat Serviciul Public Județean Salvamont Brașov.

Știre inițială

Salvamontiștii au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor unei persoane care s-a accidentat în Masivul Bucegi.

„Intervin salvatorii montani din cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Brașov alături de Salvamont Bran pentru acordarea primului ajutor, unei persoane accidentate în Masivul Bucegi”, a anunțat Serviciul Public Județean Salvamont Brașov, care a precizat că au fost solicitați să intervină și salvatorii montani din cadrul Serviciului Salvamont Zărnești.

Foto – sursă – Facebook – Serviciul Public Județean Salvamont Brașov

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

De ce este esențială echilibrarea roților și ce se întâmplă dacă...

La fiecare schimb de anvelope, mecanicul îți spune aproape automat: „Facem și o echilibrare?”. Mulți șoferi dau din cap aprobator, fără să știe exact...

Portocale cu pesticide vândute în hypermarketuri

Opt percheziții au avut loc, joi, 12 februarie, după ce reprezentanții unei societăți comerciale ar fi oferit spre vânzare portocale cu un conținut ridicat...

40 de percheziții, inclusiv în Brașov, într-un dosar de evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș fac joi 40 de mandate de percheziție în șase județe, inclusiv în Brașov, într-un...

Săli de clasă și laboratoare dotate cu echipamente, în județul Brașov....

Mai multe unități de învățământ special din judeţul Braşov, dar şi Palatul Copiilor vor fi dotate cu materiale şi echipamente didactice achiziționate cu fonduri...

Trafic deviat pe un pod provizoriu pe DN1A, între Săcele și...

Traficul rutier pe DN1 A, între Săcele și Cheia, a fost deviat pe un pod provizoriu, în zona Brădet. Potrivit Direcției Regionale de Drumuri și...

Cutremur de 3 grade Richter în zona Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 3 grade Richter s-a produs, marți seară, în zona seismică Vrancea, a anunțat Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru...

Lista pârtiilor deschise în Poiana Brașov

Veste bună pentru pasionații sporturilor de iarnă. Instalațiile de înzăpezire funcționează la capacitate maximă. Primăria Brașov a anunțat și lista pârtiilor unde se poate...

Competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov

Primăria Brașov anunță că în acest weekend au loc noi competiții de schi alpin pe pârtiile din Poiana Brașov. Pârtiile din Poiana Brașov continuă...
Exit mobile version