Șofer cu permisul de conducere suspendat, implicat într-un accident rutier cu trei mașini la Codlea

Luni în jurul orei 18.40, Poliția Municipiului Codlea a fost sesizată prin apelul unic de urgență 112 cu privire la producerea unui eveniment rutier pe raza localității Hălchiu din județul Brașov, în care au fost implicate trei autovehicule.

În urma producerii evenimentului rutier nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.

La testarea conducătorilor auto din punct de vedere al prezenței alcoolului în aerul expirat rezultatul a fost 0.

Cu ocazia verificărilor documentelor personale și ale autovehiculelor conduse în baza de date a Poliției Române, polițiștii au constatat faptul că, unul dintre cei trei conducători auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 40 ani, nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de “conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, instrumentat sub coordonarea unității de parchet competente, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

LĂSAȚI UN MESAJ Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

RECOMANDĂRI

Ger, ninsori și intensificări de vânt în județul Brașov. Anunțul ANM

Vremea va fi deosebit de rece în acest weekend. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, noi atenționări de ger, ninsori, intensificări de...

Accident pe DN1, la Predeal. Trafic oprit

Accidentul rutier a avut loc, duminică, pe DN1, pe raza localității Predeal, după ce două autoturisme au intrat în coliziune. Circulația rutieră este oprită...

Ninsori și vânt puternic în zona de munte din Brașov

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, noi atenționări de vreme rea. La munte, la altitudini de peste 1700 metri, nu vor lipsi...

Creșa nr. 10 din Brașov se redeschide

Creșa nr. 10 Brașov se redeschide, luni, 26 ianuarie 2026, după ce au fost finalizate lucrările la instalația de apă. După finalizarea lucrărilor de reparații...

Cod galben de ger. Atenționare ANM

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o nouă atenționare de cod galben de ger. Avertizarea este valabilă inclusiv în județul Brașov. Atenționarea ANM...

Măsuri de sprijin pentru persoanele fără adăpost

Primăria Brașov a anunțat măsuri intensificate pentru protejarea persoanelor vulnerabile, în contextul temperaturilor extreme. În prezent, Centrul de Zi și de Noapte Brașov găzduiește...

Creșă închisă temporar la Brașov

Primăria Brașov a anunțat că a fost închisă Creșa nr. 10, ca urmare a unei avarii la instalația de apă. Măsura a fost dispusă...

Turiști în adidași, pe pârtie. Salvamont Brașov: „Muntele nu este locul...

În ciuda avertismentelor lansate de salvamontiști, tot mai muți turiști ignoră cele mai elementare reguli când merg la munte. Salvamont Brașov trage un nou...
Exit mobile version