incendiu-fagaras-brasov-un-mort-trei-raniti-711780_b5949.jpg

Un bărbat în vârstă de 33 de ani a murit în urma unui incendiu produs miercuri dimineață într-un imobil în municipiul Făgăraș. Alte trei persoane au fost rănite și au fost transportate la spital. 

În această dimineață, Poliția Municipiului Făgăraș a fost sesizată cu privire la producerea unui incendiu la nivelul unui imobil situat pe raza municipiului Făgăraș din județul Brașov.

Patru persoane au suferit leziuni, trei dintre acestea au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Pentru cea de-a patra persoană, respectiv, un bărbat, în vârstă de 33 ani, cadrele medicale sosite la fața locului au declarat decesul.

Polițiștii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs incendiul.


compass bilboard.jpg